Peste 14.000 de angajați din Ministerul Finanțelor și ANAF au oprit lucrul în toată țara joi, între orele 08:00 - 16:00, protestând contra noii legi a salarizării.
Activitatea ANAF, suspendată complet
Întreaga activitate a ANAF este afectată la nivel național, în contextul protestului organizat de Federația Națională a Sindicatelor Finanțiștilor, afiliată la Alianța Națională a Sindicatelor Bugetarilor „SED LEX”. Activitatea este suspendată complet în toate județele, joi, între orele 08:00 și 16:00.
VIDEO
”Nu lucrăm astăzi! Revoltă pentru demnitate!”, scrie pe afișele lipite pe geamurile ușilor instituțiilor.
FOTO
”Revolta pentru demnitate a finanțiștilor adună azi, la nivel național, peste 14.000 din cei 17.900 de membri de sindicat ai Federației Naționale a Sindicatelor Finanțiștilor SEDLEX, nemulțumiți de scăderile salariale din proiectul legii salarizării, cuprinse între 2000 și 4000 de lei lunar.
Măsurile extreme cer soluții extreme!
Birourile goale din cadrul unităților fiscale orășenești, municipale, administrațiilor județene și direcțiilor regionale ale finanțelor publice, reprezintă forma de a răspunde poziționării noastre în proiectul legii salarizării la coeficientul 2 din 8. Din respect pentru cetățeni, au fost asigurate unele servicii urgente”, a declarat președintele federației, Vasile Marica.
Protest Finanţe. Arad: Toţi cei 380 de angajaţi de la AJFP au rămas acasă, ca formă de protest
Toţi cei 380 de angajaţi de la birourile Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) din judeţul Arad au rămas acasă, joi, în semn de protest faţă de noua lege a salarizării, care le-ar diminua în viitor veniturile, în timp ce la sediul instituţiei din municipiu au ajuns oameni nemulţumiţi că nu şi-au putut rezolva problemele.
În Arad, pe poarta de la intrarea în clădirea AJFP, liderul sindical a afişat un anunţ pe care scria că instituţia nu lucrează din cauza unui protest spontan.
"Acţiunea de astăzi este generată de proiectul legii salarizării unice, care ne pune pe o grilă la 2,1, ceea ce considerăm că este sub demnitatea noastră. După ce, anul trecut, am pierdut o parte de venituri din sporuri, prin această lege vom pierde între 2.000 şi 5.000 de lei pe brut, în condiţiile în care preţurile au crescut, puterea de cumpărare şi nivelul de trai au scăzut. Nu putem să trecem indiferenţi, oamenii au decis să se revolte", a explicat liderul sindical Ioan Trifa.
Oameni nemulțumiți de greva angajaților din Finanțe
La scurt timp, în faţa porţii au apărut oameni care aveau probleme de rezolvat. Unii au venit din judeţ sau chiar din Timişoara şi au spus că au fost nevoiţi să îşi ia o zi liberă de la serviciu.
"Am venit din Timişoara, mi-am luat o zi liberă de la serviciu ca să rezolv o problemă. Dacă ştiam, nu veneam. Am verificat programul pe site la ei, nu era scris nimic de protest", a spus un bărbat.
O femeie care are o problemă cu un teren din judeţ a fost şi mai dezamăgită, pentru că termenul de rezolvare este vineri. "Dacă nu rezolv până mâine, o să am probleme şi mai mari. Nu am ştiut că e grevă, o să revin la prima oră, sper că vor fi la lucru", a spus aceasta.
Şi patronul unei firme s-a arătat nemulţumit. "Am venit să le dau bani, să plătesc impozitul pe profit, dar totul e închis. Timpul mă costă bani", a spus bărbatul.
În total, 380 de angajaţi din judeţ ai AJFP au stat acasă. Birourile acestora au rămas închise, iar sindicatul a transmis că protestul va continua sau nu în funcţie de ce se obţine la discuţiile care vor avea loc la Bucureşti.
Botoşani: Protest al funcţionarilor din Casa Judeţeană de Pensii
Funcţionarii din Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Botoşani au protestat, joi dimineaţă, în faţa sediului instituţiei în semn de nemulţumire faţă de prevederile noului proiect al legii salarizării în sistemul bugetar.
Angajaţii CJP au postat mesaje de tipul: "Stop inechităţilor sociale! Vrem respect!", "Fără personal motivat, nu există servicii de calitate", "Grile egale pentru funcţii egale" sau "Legea nouă ne sărăceşte, munca noastră se dispreţuieşte".
"Proiectul Legii salarizării postat pe site-ul Ministerului Muncii propune o lege total discriminatorie, la nivelul tuturor familiilor ocupaţionale. În aceea ce priveşte familia ocupaţională administraţie, se menţine în continuare inechitatea din sistem în sensul că la noi, la Casa de Pensii, şi la celelalte instituţii din subordinea Ministerului Muncii, salariile sunt mult mai mici decât la Finanţe, Casa de Asigurări de Sănătate", a declarat unul dintre liderii salariaţilor, Nicu Botezatu.
Un protest similar a avut loc şi la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice din Botoşani, acolo unde activitatea instituţiei a fost întreruptă complet. Funcţionarii au ieşit în faţa instituţiei în semn de nemulţumire faţă de acelaşi proiect al legii salarizării personalului bugetar.
Angajații Finanțelor au protestat și zilele trecute în fața instituțiilor, în mai multe județe, iar joi au spus că nu vor veni munci pe tot parcursul programului.
De asemenea, instanțele și parchetele din România au un program restrâns, fiind soluționate doar cauzele urgente, tot în contextul nemulțumirilor sistemului judiciar cu privire la noua lege a salarizării.
„Începând cu data de 4 iunie 2026, la nivelul instanţelor judecătoreşti şi al unităţilor de parchet, în intervalul orar 08:00–12:00, nu vor fi efectuate decât lucrări urgente şi nu se va participa decât la soluţionarea cauzelor urgente. Programul de lucru cu publicul va fi menţinut redus la jumătate pe durata aplicării măsurilor de protest stabilite”, au transmis reprezentanţii Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial.
Solicitările angajaților din Finanțe în Legea salarizării
”Federația Națională a Sindicatelor Finanțiștilor solicită în mod expres respectarea protocolului încheiat cu Ministerul Finanțelor, în numele Guvernului României, prin care acesta s-a angajat să:
- Creeze o grilă separată în cadrul legii salarizării și să introducă funcții specifice sistemului instituțional al Ministerului Finanțelor și ANAF;
- Adopte un statut profesional specific, cu drepturi și obligații concrete;
- Asigure o salarizare corespunzătoare, adaptată incompatibilităților și complexității muncii, cu perspectivă de viitor, pentru atragerea de specialiști bine pregătiți.
Președintele Federației Naționale a Sindicatelor Finanțiștilor, Vasile Marica, declară:
„Nu protestăm împotriva reformei, ci împotriva unei tăieri nedrepte care ne lovește direct în demnitate și în capacitatea de a ne face meseria cu responsabilitate. Sperăm ca autoritățile să înțeleagă acest semnal.”