DCNews Stiri Licitații pe site-ul ANAF, accesibile tuturor românilor: Care sunt pașii de urmat și cât de transparentă e platforma / video

Licitații pe site-ul ANAF, accesibile tuturor românilor: Care sunt pașii de urmat și cât de transparentă e platforma / video

Sursa foto: https://www.magnific.com/, @Vlad Ispas

Mironel Panțuroiu, secretarul general adjunct al ANAF, a explicat cum funcționează noua platformă e-Licitații ANAF și ce oportunități oferă celor interesați să cumpere bunuri valorificate de stat. 

Potrivit acestuia, platforma de licitații este accesibilă oricărui cetățean european, nu doar românilor. Pentru participare, utilizatorii din România trebuie să se autentifice prin SPV (Spațiul Privat Virtual), să selecteze bunul dorit și să achite o garanție de 10%. 

„Orice român poate licita pe această platformă? Care sunt condițiile de bază și pașii de urmat pentru a te înscrie?”, a întrebat jurnalistul Mihai Ciobanu. 

„Nu numai orice român, ci orice european, orice cetățean de pe planetă se poate înscrie. Pentru cetățenii români este obligatoriu să se logheze prin SPV dacă vor să participe la licitație. După ce se loghează prin SPV, caută bunul respectiv. Condiția e să achite acea garanție de 10% și să aștepte următorul pas.

Dacă se va mai înscrie o altă persoană, va depune tot 10% din prețul de evaluare, dar prețul de licitație este mai mare decât primul - de 5%, 10% sau 15% din prețul de evaluare. Ține foarte mult de prețul de pornire al licitației”, a spus Mironel Panțuroiu. 

VEZI ȘI: EXCLUSIV „A trecut pe silent”. Cu ochii pe Guvern, am ratat semnalul venit din SUA / video

„Platforma este făcută să fie transparentă”

Mironel Panțuroiu a explicat că platforma de licitații este transparentă și permite utilizatorilor să vadă în timp real numărul ofertanților și evoluția licitației. 

„Persoana care licitează vede în timp real câți alți oameni mai licitează? Vede în timp real prețul la care s-a ajuns”, a întrebat Mihai Ciobanu. 

„Atât licitatorul, cât și orice persoană care accesează site-ul, văd câți ofertanți are produsul respectiv și care e următorul pas de licitație.

Platforma este făcută să fie transparentă. Acesta a fost primul gând al nostru în momentul în care am dezvoltat acest proiect. L-am făcut prin PNRR, a costat un milion și jumătate de euro. Nu este o platformă scumpă pentru ce potențial are. El este interconectat cu absolut toată baza de date a ANAF. Este o bază destul de mare, interconectată cu absolut toate administrațiile fiscale din țară, iar banii se sting în timp real, natura umană nu mai poate interveni din momentul în care acel bun a fost urcat în platformă”, a spus Mironel Panțuroiu. 

VEZI ȘI: EXCLUSIV Cum ne-am fabricat singuri recesiunea: Verdictul dur al economistului Adrian Mitroi

Cât durează o licitație?

Potrivit lui Mironel Panțuroiu, platforma de licitații are o etapă de publicitate de 30 de zile, în care bunurile sunt afișate pentru informarea potențialilor cumpărători. Ulterior, acestea intră în etapa de licitație propriu-zisă, cu durate diferite în funcție de valoare.

„Cât durează o licitație? Când știm cine a adjudecat?”, a întrebat Mihai Ciobanu. 

„Platforma are 3 secțiuni, dar vorbim acum de interfața la care are acces publicul. Are faza de publicitate de 30 de zile, unde un bun este încărcat. Noi am gândit acest termen, acum mi se pare puțin cam mare, dar tocmai pentru a avea vizibilitate și a da posibilitatea fiecărui cumpărător să se documenteze despre bunul respectiv, să vadă în piață cât este un preț real, să facă rost de bani eventual, să se hotărască să achiziționeze acel bun.

După care, acel bun migrează în partea de licitație propriu-zisă și aici avem trei pași de licitație. Avem 5 zile pentru bunuri a căror valoare este până în 20.000 de lei, 7 zile pentru bunurile care au valoare până în 50.000 de lei și 10 zile pentru bunurile cu valoare mai mare de 50.000 de lei”, a spus Mironel Panțuroiu la Interviurile DC News, de pe DC News și DC Business. 

Video:

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele