DCNews Stiri Incidentele cu drone din România, pe agenda discuțiilor Consiliului Nord-Atlantic. Precizările MApN și MAE

Incidentele cu drone din România, pe agenda discuțiilor Consiliului Nord-Atlantic. Precizările MApN și MAE

România a fost cea care a solicitat NAC includerea pe agenda discuțiilor și a pericolelor reprezentate de dronele navale din Marea Neagră. Sursa Foto: FreePik

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), România a evidenţiat la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic de la Bruxelles necesitatea consolidării urgente a capabilităţilor aliate dislocate pe teritoriul naţional, în special în domeniul apărării aeriene şi al combaterii dronelor, după recentele incidente din țara noastră.

VEZI ȘI: Ședință a Consiliului Nord-Atlantic la sediul NATO, la solicitarea României. Nicușor Dan prezintă rezultatele

În cadrul intervenţiei naţionale, arată MAE, ambasadorul României la NATO, Dan Neculăescu, a evidenţiat consecinţele atacurilor ruse asupra Ucrainei, în special incidentele repetate cu drone şi riscurile pe care acestea le generează pentru spaţiul aerian naţional, siguranţa cetăţenilor români, securitatea navigaţiei, precum şi pentru infrastructura critică din zonă.

VEZI ȘI: Incidentul cu drona marină explodată în Portul Constanța putea fi evitat. Generalul Mircea Mîndrescu, pentru DC NEWS: Vin vremuri grele. Haideți să ne trezim!
 

România a subliniat că recentele incidente cu drone confirmă "caracterul persistent şi tot mai complex al ameninţărilor la adresa securităţii regionale", transmite Agerpres.

Aliaţii au reconfirmat solidaritatea deplină cu România

Discuţiile au vizat măsurile aflate în derulare la nivelul NATO pentru consolidarea posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, inclusiv activităţile destinate contracarării ameninţărilor generate de drone, precum şi modalităţile concrete prin care sprijinul aliat pentru România poate fi consolidat în continuare.

Reuniunea de miercuri, precizează MAE, creează premisele pentru avansarea accelerată, în perspectiva Summitului NATO de la Ankara (7 şi 8 iulie), a unor măsuri aliate suplimentare privind apărarea aeriană şi contracararea dronelor pe Flancul Estic. Reuniunea a reconfirmat importanţa strategică a Mării Negre pentru securitatea euroatlantică, a mai subliniat MAE.

VEZI ȘI: Putea Portul Constanța să devină noul Beirut? Analiza experților, după incidentul cu drona marină explodată

NATO monitorizează în permanenţă situaţia de securitate din regiunea Mării Negre şi evaluează constant măsurile necesare pentru protejarea teritoriului aliat, a mai transmis MAE.

Precizările MApN

Și Ministerul Apărării Naționale (MApN) a venit cu precizări legate de reuniunea Consiliului Nord-Atlantic (NAC) de la Bruxelles. MApN a reamintit faptul că România a fost cea care a solicitat NAC includerea pe agenda discuțiilor și a pericolelor reprezentate de dronele navale din Marea Neagră, în urma incidentelor recente din regiunea Mării Negre.

"În cadrul reuniunii, România a prezentat impactul incidentelor generate de războiul de agresiune al Federației Ruse în Ucraina, iar Alianța a subliniat că efortul concentrat pentru apărarea fiecărui centimetru din teritoriul NATO este o prioritate fundamentală.

România a prezentat pe larg eforturile făcute în privința înzestrării cu capabilități care să răspundă amenințărilor generate de drone, aratând că până la livrarea echipamentelor contractate este necesar  sprijinul cât mai rapid cu capabilități similare din partea aliaților.

Totodată, în cadrul NAC, au fost analizate pericolele reprezentate de dronele din regiunea Mării Neagre, arătând impactul generat de amenințările recente din partea Federației Ruse, care reprezintă un risc real pentru regiunea Mării Negre. Aliații au reiterat nevoia de a întări postura de descurajare și apărare la Marea Neagră, inclusiv în zona Deltei Dunării.

Aceste subiecte au fost prezentate și de ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, la Conferința NATO de generare a capabilităților, de la SHAPE, din 2 iunie, unde aliații au demonstrat solidaritate deplină cu țara noastră, o parte dintre aceștia arătând că se află în analiză la nivel național pentru o contribuție suplimentară", a transmis MApN într-un comunicat de presă.

Reamintim că o dronă maritimă a explodat în data de 5 iunie în Portul Constanţa. Marina Forțelor Armate ale Ucrainei a confirmat că drona respectivă era ucraineană. Totodată, la sfârșitul lunii mai, o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din Galați.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele