DCNews Stiri Internațional Ianukovici pregătește Ucraina de referendum

Ianukovici pregătește Ucraina de referendum

Președintele ucrainean Viktor Ianukovici este dispus să organizeze un referendum asupra "celor mai importane probleme" din Ucraina dacă va exista o astfel de propunere. În același timp, Ianukovici respinge ideea unei "federalizări" a țării pe care o conduce din 2010.

"Imediat ce acest fapt va avea loc, imediat ce oamenii se vor uni şi vor pune această întrebare, va fi organizat un referendum", a declarat Ianukovici, într-un interviu pentru postul de televiziune Inter, potrivit Mediafax.

Ianukovici nu a precizat că plebiscitul, organizat la nivel național, "se va referi la cele mai importante probleme care preocupă poporul ucrainean", fără însă a da mai multe detalii.

"Nu trebuie să luptăm pentru putere prin vărsare de sânge. Fiecare politician trebuie să fie conştient de responsabilitatea pe care o are", a afirmat Ianukovici, subliniind că "actuala putere are suficiente forţe pentru a face ordine în ţară, dar nu vrem să sufere oamenii nevinovaţi".

Președintele ucrainean consideră că discuția despre federalizarea Ucrainei este inactuală. "Acum nu este timpul potrivit (pentru federalizare - n.r), ea este inactuală", a arătat Ianukovici.

Știri similare din categoria Internațional Vezi toate articolele