Potrivit liderului grupului liberal din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, măsurile cuprinse în noul pact bugetar anunțat la summit-ul de la Bruxelles nu sunt suficiente pentru combaterea crizei cu care se confruntă zona euro.
”Încă nu avem uniunea economică şi fiscală de care avem nevoie”, a mai spus el.
Liderul grupului liberal din Parlamentul European consideră că adoptarea măsurilor cuprinse în pact trebuie să respecte ”prevederile comunitare şi regulile democratice”, motiv pentru care se impune implicarea Parlamentului European în acest proces.
Guy Verhofstadt critică, de altfel, pactul pentru că nu face nicio referire la sporirea prerogativelor BCE, la crearea unui fond colectiv pentru a sprijini țările cu datorii foarte mari sau la piața eurobondurilor.
Citește și:
România, bună de plată pentru datoriile grecilor și italienilor Ponta: Participarea României la Summit, “câine surd la vânătoarea europeană”