DCNews Politica George Maior s-a întâlnit cu Lucian Bute

George Maior s-a întâlnit cu Lucian Bute

Cu acest prilej, ambasadorul George Cristian Maior i-a dăruit sportivului român un drapel al ţării noastre şi l-a asigurat de susţinerea comunităţii româneşti din SUA, care este pregătită să asiste la o evoluţie pe măsura talentului, profesionalismului şi demnităţii pe care Lucian Bute le-a demonstrat pe parcursul carierei. În mesajul înmânat cu ocazia întrevederii, şeful misiunii diplomatice a României în SUA i-a urat succes boxerului român şi a subliniat că a urmărit şi a trăit cu multă pasiune meciurile pe care acesta le-a disputat până acum.

"La bine şi la greu, caracterul dumneavoastră deosebit, puterea de a merge mai departe, mândria de a purta steagul României, au fost şi rămân o inspiraţie pentru toţi românii din întreaga lume", a afirmat ambasadorul Maior, potrivit unui comunicat transmis Agerpres de Ambasada României în Statele Unite, potrivit Agerpres. 

Lucian Bute a avut în cariera sa 32 de victorii, dintre care 25 obţinute înainte de limită, şi 3 înfrângeri. Dacă va reuşi victoria pe data de 30 aprilie, Bute va fi singurul român care a deţinut centuri mondiale în două versiuni. 

Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele