DCNews Politica Discuții-cheie la Transporturi: Ministrul Ciprian Șerban s-a întâlnit cu ambasadorul SUA Darryl Nirenberg

Discuții-cheie la Transporturi: Ministrul Ciprian Șerban s-a întâlnit cu ambasadorul SUA Darryl Nirenberg

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban și Darryl Nirenberg, Ambasadorul SUA în România / Foto Facebook Ciprian Șerban

Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat că a vorbit cu Darryl Nirenberg, Ambasadorul SUA în România, despre consolidarea parteneriatului strategic prin intensificarea dialogului bilateral, dar şi prin extinderea cooperării economice.

Ciprian Șerban, întrevedere cu Darryl Nirenberg, ambasadorul SUA la București, la Ministerul Transporturilor

„Am avut, astăzi, o întrevedere cu Excelența Sa, domnul Darryl Nirenberg, Ambasadorul SUA în România.

Am discutat despre consolidarea parteneriatului strategic prin intensificarea dialogului bilateral și prin extinderea cooperării economice.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii susține activ aceste demersuri și încurajează creșterea investițiilor americane în România și în regiunea Europei Centrale și de Est, într-un context favorabil marcat de reforme administrative, dezvoltarea accelerată a infrastructurii și progresul către aderarea la OCDE”, a transmis ministrul Ciprian Șerban, pe o rețea socială.

Rolul Portului Constanța ca hub logistic strategic la Marea Neagră

„De asemenea, în cadrul discuției, am reliefat rolul Portului Constanța ca hub logistic strategic la Marea Neagră, facilitând conexiunea dintre coridoarele europene de transport, bazinul Dunării și piețele internaționale.

Importanța sa a crescut semnificativ în contextul războiului din Ucraina, devenind un pilon esențial pentru stabilitatea lanțurilor regionale de aprovizionare și pentru tranzitul mărfurilor critice.

Am reafirmat disponibilitatea pentru o colaborare strânsă cu partenerii americani, în vederea transformării acestui potențial în proiecte concrete și investiții cu impact pe termen lung”, a scris
Ciprian Constantin Șerban, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, pe contul său de Facebook, unde a atașat și o serie de fotografii.

 
 FOTO 

Știri similare din categoria Personalități politice Vezi toate articolele