AUR a decis să o susțină pe Anca Alexandrescu.
George Simion a zis: „Este un sacrificiu, n-aș spune chiar jertfă”
„Avem în interiorul Alianței pentru Unirea Românilor oameni capabili, care s-ar fi achitat cu brio de sarcina unei candidaturi. Am preferat însă să renunțăm noi la a alege un membru al AUR, în favoarea celui mai bine clasat candidat din zona noastră, din zona suveranistă, conservatoare, patriotică.
Este un sacrificiu, nu aș spune chiar o jertfă, dar este un gest pe care l-am făcut și în decembrie, cu ocazia celuilalt scrutin, cel anulat, și în ianuarie, februarie, martie, când am organizat mitinguri și apoi proteste împotriva anulării alegerilor și a represiunii politice orchestrate împotriva opozanților actualului regim.
Așadar, avem o responsabilitate față de mișcarea suveranistă, dar, mai presus de toate, avem o responsabilitate față de poporul român”, a zis George Simion.
Liderul AUR a mai spus că bucureștii au de ales „între trei candidați ai guvernării. Aceeași guvernare care a capturat puterea în România și a anulat alegerile și-a pus trei candidați, toți reprezintă diferite fațete ale aceluiași sistem. Dacă am fi venit și noi să segmentăm votul, am fi fost, în mod clar, trădători. Eu nu neg, și cu mulți dintre cei aflați aici, în sală, mă cunosc de ani de zile. Nu neg, pot fi trădat, dar niciodată nu voi fi trădător. Nici măcar din greșeală.
De aceea, alegerea Alianței pentru Unirea Românilor pentru o candidatură cu șanse, a poporului român, a tuturor celor nemulțumiți, a celor care vor să pună cruce caracatiței și rețelelor mafiote care, în acest moment, sunt înfipte atât la Primăria Municipiului București, cât și la nivelul statului român, este doamna Anca Alexandrescu”.
Anca Alexandrescu a declarat:
„Eu sunt Anca și împreună vom câștiga Bucureștiul. Eu sunt Anca și împreună le vom da lovitura de grație acolo unde îi doare cel mai tare: la statul paralel. La asta m-am priceput cel mai bine în ultimii șase ani.
Eu sunt Anca și voi pune Bucureștiul pe primul loc, acolo unde merită. Vor fi mulți deranjați de candidatura mea. Se simte deja tulburarea atât în rândul partidelor aflate la putere, cât și la aceia care se opun unității suveraniștilor. Este singura noastră șansă să facem ceea ce își dorește Călin Georgescu: Să învingem sistemul.
Domnul Georgescu a transmis un mesaj clar la alegerile prezidențiale: Trebuie să nu mai stăm doar în fața televizoarelor sau a conturilor de Facebook, ci să facem ceva concret pentru a schimba sistemul. Asta facem azi, prin această candidatură.
Voi fi trup și suflet pentru cei care mă vor alege. Voi scoate bani din piatră seacă. 100% vom pune Bucureștiul pe primul loc, așa cum merită.
Astăzi, din păcate, Bucureștiul se regăsește pe primele locuri la cele mai grave probleme. Știu că le vom da fiori și celor de la PSD”.