În Terca, un sat din comuna Lopătari, județul Buzău, liniștea a fost înlocuită de teamă. Oamenii spun că urșii sunt prezenți în fiecare zi în gospodării, iar copiii nu mai au voie să iasă singuri din casă. Oamenii povestesc că viața lor nu mai seamănă deloc cu cea de acum câțiva ani. Ceea ce pentru mulți români reprezintă doar imagini văzute la televizor, pentru localnici a devenit un coșmar de-a dreptul.
Seara, înainte de culcare, nu își verifică doar ușile și ferestrele. Privesc și spre curte, spre grajd și spre drum, cu speranța că în noaptea aceea ursul va ocoli gospodăria lor. Unii spun că au ajuns să doarmă puțin și prost. Alții ies din casă cu lanterna și cu inima strânsă de fiecare dată când aud un zgomot. Sunt oameni care nu mai lasă copiii să se joace afară și care merg până la grajd să hrănească sau să verifice animalele cu teamă că, după colț, îi poate aștepta ursul.
Printre ei se află și Liliana Măzgaciu. Vocea ei tremură de mai multe ori în timpul discuției cu DC News. Nu încearcă să impresioneze pe nimeni. Povestește exact așa cum trăiește în fiecare zi.
„În fiecare seară și în fiecare zi avem probleme cu ursul. Vine toată ziua nu ne lasă în pace. Ne deranjează. Nu pot mânca animalele de ei, de urși”, ne povestește Liliana.
Femeia spune că animalele din gospodărie sunt permanent agitate, iar familia ei trăiește în teroare. Liliana nu vorbește despre o întâmplare izolată. Vorbește despre un sentiment care îi însoțește în fiecare zi.
„Nu mai ai curaj să mai dormi în casă. Fluierăm, batem în ce găsim, în tablă, dar degeaba. Urșii nu au nicio treabă”, mai spune femeia.
Oamenii încearcă să alunge animalele prin zgomot. Lovesc bucăți de tablă. Fluieră. Aprind luminile. Dar, spune Liliana, ursul pare că s-a obișnuit.
Situația devine și mai gravă atunci când povestește că urșii nu se opresc doar în curți. „Intră la lume în casă și caută mâncare”, spune Liliana. Întrebată dacă animalele au intrat efectiv în locuințe, răspunsul este categoric: „Da, intră la lume în casă, caută de mâncare”.
„Iau banii statului degeaba, nu-i interesează!”
Liliana spune că a cerut ajutorul autorităților. Își amintește fiecare detaliu.
„Am dat telefoane, au venit, dar au zis că n-au lanternă. Au venit cu pușca și n-au lanternă. Dar tu nu ai văzut că nu ai când ai plecat? Mi-au luat datele și au plecat înapoi. Mi-au zis să stau liniștită. Nu au luat nicio măsură. Vin până aici și iau banii statului degeaba, nu-i interesează. Și noi rămânem așa, cu frica să mai dormim noaptea în casă că vine ursul și peste tine, nu numai la animale”, mai povestește Liliana.
Din punctul ei de vedere, intervenția nu a schimbat nimic. Frustrarea se simte în fiecare cuvânt.
Liliana spune că familia are copii, însă libertatea pe care o aveau odinioară a dispărut.
Copiii cresc cu frica de urs
„Avem copii, da”, spune Liliana. Întrebată dacă aceștia mai ies afară la joacă, femeia răspunde cu tristețe. „Ei, de unde? Stau în casă că ursul vine și ziua”.
Pentru mulți copii din mediul rural, curtea era locul în care își petreceau cea mai mare parte a copilăriei. Astăzi, spune ea, părinții preferă să îi țină în casă din cauza fricii de urși.
Liliana își amintește și unul dintre cele mai înspăimântătoare momente. „La ora patru, anul trecut, veneam de la magazin. Am văzut animalul în față și am crezut că a ieșit cățelul meu. Când mă uit mai bine, era un pui de urs și mai încolo era și ursoaica”.
A realizat abia după câteva clipe că în fața ei nu era câinele, era un urs. Este o amintire care încă o urmărește.
„Stăm în junglă. Stăm la grădina zoologică”
Când este întrebată ce le transmite autorităților, Liliana vrea „să mai împuțineze din ei”. Apoi adaugă: „Stăm în junglă. Stăm la grădina zoologică!”
În câteva cuvinte, femeia descrie sentimentul pe care îl au mulți dintre localnicii din Terca. Ei spun că oamenii au ajuns să fie cei care se ascund în case, în timp ce animalele circulă nestingherite prin sat.
Liliana spune că oamenii din sat nu cer soluții imposibile. Nu vor promisiuni și nici explicații. Vor măsuri care să îi ajute să își protejeze familiile. Femeia vorbește despre garduri electrice, despre intervenții rapide și despre reducerea numărului de urși care coboară în gospodării.
„Măcar să ne dea un gard electric, să ne facă ceva, cât de cât, să împuțineze din ei, că sunt mulți. Trec la vecinul, văd ursul. Mă duc la vecinica dincolo, iar ursul. Trec la celălalt, iar ursul. Așa ceva nici că am mai văzut”, povestește Liliana.
În multe gospodării, primul lucru pe care oamenii îl fac dimineața este să verifice dacă animalele au supraviețuit nopții și dacă ursul nu a trecut prin curte.
Pentru cei care locuiesc la oraș poate părea greu de imaginat. În Terca, spune Liliana, nici măcar câțiva pași până la toaleta din curte nu mai sunt făcuți fără teamă: „Ți-e frică să mai ieși afară din casă. Ies afară, mă duc la toaletă și plec într-o fugă”.
Nu este vorba despre panică de moment. Este o stare permanentă. Femeia spune că, ori de câte ori deschide ușa casei, primul gest este să privească în jur. Nu știe dacă în apropiere se află un urs. Nu știe dacă îl va vedea înainte ca animalul să o observe pe ea.
Zgomotele nu mai sperie animalele
În multe sate de la munte, localnicii obișnuiau să alunge urșii cu zgomot. Băteau în tablă, fluierau sau aprindeau lumini puternice. Liliana spune că aceste metode nu mai funcționează.
„Am ieșit afară și am bătut într-un lighean, am mai suflat într-o fluierică, dar asta e degeaba, că nu are nicio treabă. El pleacă și iarăși vine. E obișnuit”, spune femeia.
Oamenii spun că animalele nu se mai sperie de prezența lor. Au devenit tot mai îndrăznețe și intră în gospodării chiar dacă proprietarii sunt în curte.
În timpul discuției, Liliana vorbește și despre incidente care, spune ea, au avut loc în zonă: „Au fost și oameni atacați. Unuia i-a scos ochii”.
Teama cea mai mare este că următorul atac ar putea avea consecințe tragice: „Doamne ferește, se poate întâmpla o nenorocire, să omoare un copil”.
În fiecare seară, părinții din sat spun că se gândesc la același lucru. Dacă ursul va intra din nou în gospodărie. Dacă va ajunge în apropierea copiilor. Dacă cineva nu va reuși să fugă la timp.
Există în această comunitate sentimentul că oamenii au rămas fără apărare.
„Poate să omoare și autoritățile n-au nicio treabă. Pe urs îl protejează, dar cu omul n-are nicio treabă”, spune cu revoltă Liliana.
Femeia spune că localnicii simt că sunt singuri în fața unei probleme care depășește puterea unei familii. Nu poți păzi o gospodărie 24 de ore din 24. Nu poți supraveghea în permanență copiii. Nu poți dormi liniștit când orice zgomot din curte te face să sari din pat.
Liliana mai are o vacă în gospodărie. În fiecare dimineață merge spre grajd cu aceeași teamă.
„Nu mai am decât o vacă. Noaptea ies afară, intru în casă, ies afară, stau cu stres. Dimineața nici nu știu dacă mai e vaca la grajd. Mă duc să mă uit dacă mai e ceva sau nu mai e. De seară până dimineață nu mai sunt sigură că mai am animalul viu”, explică femeia.
Această incertitudine a devenit parte din viața de zi cu zi. Nu mai este vorba doar despre pagube materiale. Pentru multe familii, animalele reprezintă principala sursă de venit și de hrană. Pierderea unei singure vaci poate însemna luni întregi de muncă pierdute.
O comunitate întreagă spune că trăiește cu aceeași frică
Liliana susține că nu este singura care cere ajutor. Vecinii vorbesc despre aceeași problemă.
„Vrem să se ia măsuri, dar nu ia nimeni nicio măsură”, conform femeii.
Oamenii spun că echipele vin, constată situația și pleacă, însă după câteva ore ursul revine. Iar odată cu el revine și teama.
La finalul discuției, Liliana nu cere despăgubiri și nici favoruri. Cere doar șansa de a trăi fără frică. Să poată ieși din casă fără să privească mai întâi peste umăr. Să își lase copilul în curte. Să meargă până la grajd fără să se teamă că se va întâlni cu un urs.
Povestea ei este una dintre numeroasele mărturii care vin din comunitățile montane ale României, unde oamenii spun că, de la o zi la alta, conviețuirea cu animalele sălbatice a devenit tot mai dificilă.
În Terca, comuna Lopătari, Liliana Măzgaciu încheie discuția cu o afirmație care rezumă cel mai bine starea de spirit a întregului sat:
„Suntem chiar ca în junglă aici!”