Cele mai citite

Ajutorul financiar acordat familiilor afectate de explozia din Rahova, prelungit cu încă un an

Elena Aurel Autor: Elena Aurel
bloc sector 5 explozie
Agerpres

Familiile afectate de explozia din Rahova din octombrie 2025 vor primi în continuare, timp de un an, ajutor financiar pentru plata chiriei și sprijin social, după ce Consiliul General al Capitalei a aprobat prelungirea măsurii.

Ajutorul financiar destinat familiilor care au fost afectate, anul trecut, de explozia blocului din Cartierul Rahova va fi prelungit pentru o perioadă de 12 luni, în baza unei hotărâri aprobate joi de Consiliul General al Capitalei.

Astfel, se va prelungi cu un an, începând cu luna octombrie, acordarea ajutorului financiar pentru plata chiriei şi asistenţei sociale şi umanitare de urgenţă către persoanele afectate de explozia din 17 octombrie 2025, din imobilul situat în Strada Vicina nr. 1, ale căror locuinţe au devenit inutilizabile.

Consilierul general AUR Ovidiu Zară a propus majorarea ajutorului acordat acestor persoane, având în vedere că a crescut preţul chiriilor pe piaţa imobiliară.

"Să ne gândim în şedinţele imediat următoare ca acel cuantum să fie majorat, pentru că altfel oamenii vor plăti din propriul buzunar. Şi aşa, nu mai au absolut nimic", a subliniat el.

VEZI ȘI: Explozia din Rahova, 10 luni de la tragedie. Încep evaluările apartamentelor din blocurile afectate

Familiile nu se pot întoarce încă în locuințe

Conform referatul de aprobare, situaţia care a determinat acordarea ajutorului financiar subzistă, iar familiile nu se pot întoarce în locuinţele afectate.

În luna iulie, PMB anunţa că firma de construcţii se pregăteşte pentru punerea în siguranţă a blocului.

În dimineaţa zilei de 17 octombrie 2025, la scara 2 a blocului 32 din Strada Vicina nr. 3 din Sectorul 5 a avut loc o explozie, soldată cu decesul a patru persoane, rănirea a şapte şi distrugerea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui număr de 54 de apartamente, precum şi distrugerea sau degradarea a 36 de autoturisme.

Conform Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, până în luna mai 2026, în dosarul exploziei din Rahova, 176 de persoane fizice sau juridice au formulat pretenţii în calitate de părţi vătămate, iar anchetatorii au instituit sechestru asigurător pe bunurile inculpaţilor şi firmelor cercetate până la concurenţa sumei de 55 de milioane de euro. 

VEZI ȘI: Blocul care a explodat în Rahova va fi pus în siguranţă, la aproape un an de la tragedie

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Social
Citește mai multe din Social
x close