DCNews Stiri Lukoil și-a vândut activele internaționale fondului american Carlyle Group

Lukoil și-a vândut activele internaționale fondului american Carlyle Group

Lukoil. Sursa foto: Agerpres

Lukoil a anunțat că a încheiat un acord cu fondul american de private equity Carlyle Group.

Lukoil a fost inclus pe lista entităţilor sancţionate de Statele Unite în luna octombrie 2025, ca răspuns la progresul lent al negocierilor de pace dintre Federația Rusă şi Ucraina. Mișcarea a forţat gigantul petrolier rus să îşi vândă activele din străinatate.

În conformitate cu sancţiunile americane, Lukoil avea termen limită până pe data de 28 februarie 2026, astfel încât să își vândă activele din străinătate.

Câte benzinării are Lukoil în 20 de state din întreaga lume

Lukoil are o reţea de peste 5.300 de benzinării în 20 de state din întreaga lume, dar şi rafinării în Europa. Producţia lor combinată a ajuns, în 2025, la 13,5 milioane de tone sau aproape 270.000 de barili pe zi, potrivit raportului anual.

În România, Lukoil deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie, notează Agerpres.

Vezi și - Lukoil închide 430 de benzinării dintr-un singur stat UE, din cauza sanctiunilor SUA

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele