DCNews Stiri Crin Antonescu, analiză „ireproșabilă“ a Guvernului Bolojan. Chirieac pune punctul pe „i“

Crin Antonescu, analiză „ireproșabilă“ a Guvernului Bolojan. Chirieac pune punctul pe „i“

Crin Antonescu

Într-o intervenție recentă, Crin Antonescu a precizat că actuala coaliție de guvernare „nu merge“ și pare că „principalele componente ale guvernării sunt mai degrabă în campanie electorală“ decât concentrate pe ce au de făcut în funcția executivă.

Liberalul a taxat de asemenea Partidul Social Democrat pentru faptul că a acceptat USR într-un Guvern care putea funcționa și fără acest partid.

„Eu cred că această coaliție nu merge și înainte de a discuta cine e sau nu de vină, e constatarea faptului că nu merge. Despre asta auzim în fiecare zi. Pare chiar că principalele componente ale guvernării sunt într-un fel de campanie electorală, avans la lettre, prematură sau timpurie, cu mai mare preocupare pentru asta decât pentru actul guvernării în sine. Eu cred că ar fi trebuit poate mai multă cumpănire atunci când s-a constituit guvernul privitor la componența lui, privitor la programul lui“, a explicat Crin Antonescu la Antena 3 CNN.

CITEȘTE ȘI                -               USR nu exclude un guvern minoritar cu PNL, susținut de AUR. Chirieac arată un paradox 

Problema nu e dacă mai rezistă Guvernul săptămâna asta sau până la primăvară, ci „dacă mai rezistă societatea românească“, potrivit lui Crin Antonescu. 

„Cei din PSD, poate ar trebui să se gândească un pic retrospectiv de ce au acceptat prezența USR într-un guvern în care, aritmetic, nu era absolut necesar. Și pe mai departe, eu cred că guvernul va rămâne. Da, și cu USR, și cu Bolojan, și cu PSD, pentru că am impresia, vorba unor glume, că a început să le placă, să le convină“, a mai punctat Crin Antonescu, adăugând că în Guvern există „oameni care au anvergura necesară să guverneze o țară în timp de criză“.

Fostul candidat la prezidențiale a exclus însă alegerile anticipate, cu atât mai mult cu cât pașii necesari sunt destul de anevoioși și nici nu există un precedent.

„Nu cred că vor fi alegeri anticipate, nu cred într-o schimbare apropiată de guvern, cred că o vor ține așa, nu știu cât. Sper să rezistăm, să putem vedea”, a spus Antonescu.

CITEȘTE ȘI                 -                Chirieac, pe înțelesul tuturor: România e ca un avion în vrie. Dacă faci o manevră bruscă și schimbi pilotul Bolojan, nu mai poți evita prăbușirea

Bogdan Chirieac: Situația României este critică

Într-o intervenție la Realitatea Plus, luni, analistul politic Bogdan Chirieac a lăudat radiografia făcută de Crin Antonescu și a atras atenția că situația României „este critică“.

„Analiza lui Crin Antonescu este ireproșabilă. Coaliția actuală este nefuncțională - nu-mi aduc aminte de o decizie bună a acestui Guvern, de ceva de care poporul muncitor sau mediul de afaceri să spună că „e bine!“ - și am văzut cum s-a încercat ruperea coloanei vertebrale a mediului privat din România sub pretextul că să obținem mai mulți bani la buget, cheltuielile s-au tăiat la cei vulnerabili, dar cheltuielile mari ale statului nu au fost tăiate. 

În plus, investițiile sunt blocate, inclusiv cele din fonduri europene, fiindcă ministerele nu semnează hârtiile. Administrația e, de asemenea nefuncțională, la fel ca justiția, pentru că de nouă luni, cei din administrație așteaptă să fie dați afară. Situația României este într-adevăr critică și ceva trebuie făcut“, a spus, la Realitatea Plus, analistul politic Bogdan Chirieac.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele