Numărul accidentelor grave în care sunt implicați copii aflați pe trotinete electrice a crescut alarmant în această vară. Titi Aur atrage atenția asupra lipsei educației rutiere.
Vara aceasta pare să fi adus tot mai multe cazuri grave în care copiii au fost implicați în accidente cu trotinete electrice. Au fost înregistrate decese, dar și numeroși copii răniți grav, ultimul caz fiind al unui copil de 9 ani din Bistrița-Năsăud, accidentat în această seară de un autocamion în timp ce se alfa pe trotineta electrică. Accidentele de acest fel s-au multiplicat în toată țara. De altfel, polițiștii vrânceni le recomandă părinților să nu le permită copiilor sub 14 ani să circule cu trotinetele electrice pe drumurile publice și îi îndeamnă pe elevi să poarte cască și să respecte regulile de circulație.
În ciuda acestor avertismente și a încercărilor de a limita folosirea trotinetelor de către cei mici, acestea ajung în continuare în mâinile copiilor, de multe ori cumpărate chiar de părinți. Ce este de făcut pentru a preveni tragediile și cum pot fi educați copiii să înțeleagă pericolele? DCNews a discutat pe acest subiect în exclusivitate cu Titi Aur, fondator și instructor de conducere defensivă al Academiei Titi Aur.
"Societatea nu este pregătită, din punctul meu de vedere, nici pentru telefon, nici pentru trotineta electrică"
"Trotineta electrică, alături de telefonul mobil, sunt niște evoluții tehnologice extraordinare. Acum 40 de ani nu ne puteam gândi la ele. Acum 30 de ani a început să apară telefonul mobil, iar trotineta electrică acum 10 ani. Telefonul și trotineta, pe cât de bune sunt în viața de zi cu zi, pe atât de mult se pot transforma într-un pericol iminent pentru siguranța rutieră. De ce? Pentru că telefonul mobil înseamnă o distragere atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni. Trec cu telefonul la ureche, cu căști, nu se uită, trec și îi calcă mașina. Trotineta electrică este un mod de deplasare eficient, rapid, ecologic, economic, nemaipomenit în spații aglomerate, doar că societatea nu este pregătită, din punctul meu de vedere, nici pentru telefon, nici pentru trotineta electrică.
"Când vorbim de trotineta electrică nu se face nimic"
Când au apărut diferite evoluții tehnologice în decursul istoriei omenirii, au apărut și probleme. Au apărut tot felul de probleme când a apărut automobilul, probleme când a apărut bicicleta, probleme când au apărut avioanele, probleme când au apărut strungul și freza în fabrici și așa mai departe. Pentru fiecare s-au tot găsit soluții. În aviație s-au făcut tot felul de controale și reguli pentru a circula în siguranță. În întreprinderi se face protecția muncii, un instructaj și alte proceduri. S-au redus cazurile de accidente în aviație sau în fabrici. Când vorbim de trotineta electrică nu se face nimic. În România nu se face nimic în mod special, dar și în lume sunt probleme. Marea problemă este educația. Atâta timp cât nu faci deloc educație rutieră în școala generală, în școala primară, în grădiniță, atunci copiii nu înțeleg ce li se poate întâmpla.
"Noi nu știm să fim nici măcar pasageri. Noi pasagerii stăm liniștiți și ne gândim că 'știe nenea șoferul ce face' "
Eu când vorbesc de educație rutieră nu mă gândesc doar la legi de circulație, ci și la conștientizarea pericolului când mergi pe stradă, indiferent de calitatea pe care o ai. Te ajută indiferent că ești șofer, pieton, biciclist, motociclist, trotinetist, copil sau chiar pasager. Noi nu știm să fim nici măcar pasageri. Adică, mergem într-o mașină, fie că e mijloc de transport în comun sau privat, cel de la volan face nebunii, merge cu viteza, numără bani în timpul acela, se mai uită într-un telefon și ne explică că el e șofer pe orice. Noi pasagerii stăm liniștiți și ne gândim că 'știe nenea șoferul ce face'. El nu știe, face prostii, ne pune viața în pericol, iar noi nu facem nimic să-i atragem atenția sau să ne punem măcar centura de siguranță.
"Educație rutieră zero înseamnă conștientizare zero". Cei trei pași ai conștientizării
Educație rutieră zero înseamnă conștientizare zero. Conștientizarea are 3 pași. Primul pas este să știi ce ți s-ar putea întâmpla indiferent de calitatea pe care o ai în trafic. Al doilea pas este să accepți și să înțelegi că și ție ți s-ar putea întâmpla. Tu vezi la știri accidente cu trotinete, cu mașini, cu răniți, cu decese, dar ai impresia că se întâmplă undeva în lume, iar ție nu ți se poate întâmpla niciodată. Al treilea pas care face parte din conștientizare este să înțelegi că sunt perioade, circumstanțe sau locuri favorizante, precum noaptea, ceața, ploaia, oboseala, alcoolul, drogurile, când alții au consumat, în aglomerație, etc. E important să înțelegi și locul sau felul în care se poate întâmpla. Aceste lucruri nu se fac.
Ce poate învăța România de la modelul finlandez?
În Finlanda, una dintre țările foarte bine cotate pe siguranța rutieră, un tânăr, un copil, în ciclul de educație, de la grădiniță până la liceu, beneficiază între 70 și 100 de ore de acțiuni în siguranță rutieră. Nu sunt cursuri ca ora de matematică, dar din când în când, o dată pe lună, ceea ce înseamnă de 10 ori pe an, iar în 10 ani înseamnă cam 100 de ore, are parte de acțiuni. Unele sunt făcute în poligon, altele chiar teoretice și așa mai departe. În România un tânăr sau un copil beneficiază de zero educație rutieră. Nu vorbim aici de acțiuni făcute de poliția rutieră, ocazional, de ONG-uri sau de ce facem noi cu Academia. Eu vorbesc de ciclul acela făcut pentru toți copiii, cei 3 milioane din sistemul de educație. Nu fac nici măcar 10 ore pe an.
"O rețetă perfectă pentru dezastru" în jungla traficului românesc
Pe de altă parte, sunt legi care nu se respectă. Adică, o trotinetă electrică, în toată lumea, dar și în România, conform legii, nu are voie să prindă o viteză mai mare de 25 km/h. Nu are voie să circule pe stradă! Toate trotinetele de la noi, cele private, merg cu 70 sau 80 km/h. Acum lupta e cu cine merge cu 100 km/h cu trotineta electrică. Pe lângă faptul că cei care se deplasează, tineri sau mai puțin tineri, au educație rutieră zero, mai și beneficiază de un vehicul care merge mult mai tare decât e prevăzut legal. Viteza de 25 de km/h a fost stabilită ca o viteză la care dacă ai căzut, și ai cască, probabilitatea de a muri este destul de mică. Aici vorbesc de impactul tău dacă ai căzut la o anumită măsură, nu într-un contact direct cu o mașină. Neavând aplicarea legii, educație rutieră zero și trotinete electrice cu viteze ilegale într-o junglă, pentru că circulația din România este o mișcare aproape browniană, ai o rețetă perfectă pentru dezastru.
"Ce șanse avem să scadă sau să rămână constant numărul de accidente? Zero! Atitudinea autorităților este 'și ce dacă? Și ce dacă au murit?' "
Numărul trotinetelor electrice crește, dorința de a te deplasa cu ele crește, iar tinerii care nu au încă permis de conducere sunt tentați să se deplaseze mai repede să țină pasul. Cu ce să o facă? Cu trotineta electrică, evident! Legea îți permite de la 14 ani să circuli pe carosabil. Te obligă să mergi pe carosabil, nu pe trotuar sau în parc, dar tu ești nepregătit. E posibil ca unii dintre cei care merg cu trotineta electrică pe carosabil să nu știe ce înseamnă o lumină la semafor sau o trecere de pietoni. Legea îi permite unuia cu educație zero la 14 ani, deși unii merg și la 12 sau 10 ani, să circule. Trotineta lui merge cu 70 sau 80 km/h. Ce șanse avem să scadă sau să rămână constant numărul de accidente? Zero! Va fi din ce în ce mai mare. Din păcate, nimeni nu face nimic pentru asta. Unii spun că ar trebui să interzicem trotineta electrică. Eu nu cred că asta e soluția. Nu au fost interzise nici bicicletele, nici mașinile, nici avioanele, nici alte mijloace. S-au inventat reguli de circulație, de protecție, ca să putem să ne deplasăm. Avem nevoie de evoluția tehnică. Trotineta electrică este, deocamdată, lăsată așa. Atitudinea autorităților este ”Și ce dacă? Și ce dacă au murit?”. Nimeni nu face nimic. Cred că așa ar putea să sune și titlul știrii. Și ce dacă", a explicat Titi Aur.
România este singura țară din Europa care nu are o entitate pentru siguranța rutieră. Mai multe ministere care ar putea avea responsabilitatea în acest sens, nu fac nimic. Titi Aur, fondator și instructor de conducere defensivă al Academiei Titi Aur, a vorbit și pe acest subiect în detaliu.
Cazul copilului de 9 ani din Bistrița-Năsăud
Un copil de 9 ani aflat pe o trotinetă electrică a fost accidentat grav, joi după-amiază, după ce a fost acroşat de un autocamion la intersecţia unei străzi din localitatea Mureşenii Bârgăului cu Drumul Naţional 17, în judeţul Bistriţa-Năsăud.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), la faţa locului a intervenit echipajul de terapie intensivă al SMURD, care a stabilit că minorul a suferit leziuni şi traumatisme severe la nivelul picioarelor.
A fost chemat în sprijin un elicopter SMURD, care l-a transportat pe copil la o clinică de chirurgie pediatrică din Târgu Mureş.
Poliţiştii au stabilit că, la intersecţia DN 17 cu o stradă laterală din Mureşenii Bârgului, minorul aflat pe o trotinetă electrică ar fi fost acroşat de un autotren condus de un şofer de 36 de ani, din Botoşani.
"Astăzi, 3 septembrie, poliţiştii Serviciului Rutier Bistriţa-Năsăud au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier în localitatea Mureşenii Bârgăului. Din primele verificări efectuate la faţa locului a reieşit faptul că un minor de 9 ani, care se deplasa cu o trotinetă electrică pe o stradă laterală, la intersecţia cu Drumul Naţional 17, ar fi fost acroşat de un autotren care se deplasa pe direcţia Bistriţa-Vatra Dornei şi care era condus de un bărbat de 36 de ani, din judeţul Botoşani. În urma accidentului, minorul a fost rănit şi transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzei şi împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).
IPJ Bistriţa-Năsăud a avertizat, într-un comunicat transmis în luna august, că trotinetele electrice au urcat pe locul al doilea în topul cauzelor generatoare de accidente rutiere în judeţ, numărul incidentelor de acest tip fiind aproape dublu faţă de anul anterior.
Totodată, în aproape 40% dintre accidentele petrecute în acest an cu trotinete electrice, conducătorii lor aveau sub 14 ani, cu toate că trotinetele electrice pot fi conduse pe drumurile publice numai de persoane care au împlinit vârsta de 14 ani, iar până la 16 ani este obligatorie purtarea căştii de protecţie, conform Agerpres.
Poliţiştii fac apel către părinţi şi elevi, la început de an şcolar, privind folosirea trotinetelor electrice
Poliţiştii vrânceni le recomandă părinţilor, într-un apel lansat înaintea începerii noului an şcolar, să nu permită copiilor sub 14 ani să circule cu trotinetele electrice pe drumurile publice şi îi îndeamnă pe elevi să poarte cască, să nu transporte alte persoane şi să coboare de pe trotinetă la trecerile pentru pietoni.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea atrage atenţia, într-o scrisoare deschisă adresată părinţilor şi copiilor, asupra riscurilor asociate utilizării trotinetelor electrice, în special în cazul minorilor, şi solicită respectarea regulilor de circulaţie.
"Niciun cadou din lume şi nicio economie de timp nu merită să pună în pericol viaţa copilului dumneavoastră. (...) Spuneţi 'nu' dacă au sub 14 ani: Legea interzice utilizarea trotinetei electrice pe drumurile publice la această vârstă. Nu acceptaţi plecarea fără cască: ea poate face diferenţa dintre o sperietură şi o tragedie. Refuzaţi 'plimbările la dublu': când doi copii urcă pe aceeaşi trotinetă, riscul de dezechilibru şi accident creşte considerabil", se arată în mesajul poliţiştilor vrânceni.
Reprezentanţii IPJ le recomandă părinţilor să discute cu copiii despre regulile de circulaţie şi să stabilească limite clare în privinţa folosirii trotinetelor electrice.
Mesajul este adresat şi direct elevilor, cărora poliţiştii le reamintesc că trotineta electrică nu este o jucărie şi că neatenţia în trafic poate avea consecinţe grave.
"O singură groapă nevăzută, o fracţiune de secundă în care priviţi la telefon sau o maşină care virează brusc vă pot schimba viaţa pentru totdeauna. (...) Mergi întotdeauna singur: nu îţi urca prietenii sau colegii pe trotinetă. (...) Dă-ţi jos căştile din urechi când eşti în trafic. Trebuie să auzi o salvare, un claxon sau o maşină", precizează IPJ Vrancea.
Poliţiştii subliniază şi obligaţia utilizatorilor de a coborî de pe trotinetă atunci când traversează strada pe trecerea pentru pietoni şi atrag atenţia că trotuarele sunt destinate circulaţiei pietonilor.
Un alt avertisment vizează provocările promovate pe reţelele de socializare, care presupun folosirea trotinetelor în condiţii periculoase. Printre exemplele indicate de poliţişti se numără deplasarea a două persoane pe aceeaşi trotinetă, mersul fără mâini, slalomul printre pietoni sau deplasarea cu viteză pe trotuare.
"Un 'Like' pe internet nu valorează cât viaţa voastră. Provocările în care vă filmaţi doi pe o trotinetă, fără mâini sau făcând slalom printre pietoni nu vă fac mai populari, ci vă pot transforma în victime. Nu deveniţi o ştire tragică pentru câteva vizualizări", transmit poliţiştii.
IPJ Vrancea precizează că prezenţa poliţiştilor în trafic are ca obiectiv prevenirea accidentelor şi protejarea copiilor, apelul fiind lansat în contextul începerii noului an şcolar.
"Poliţiştii nu sunt pe străzi ca să vă strice bucuria sau să vă pândească. Noi suntem aici pentru că ne dorim să vă vedem în fiecare zi intrând pe poarta şcolii sănătoşi şi cu zâmbetul pe buze şi, mai important, să vă întoarceţi în siguranţă în braţele celor dragi, acasă", se mai arată în scrisoarea deschisă a poliţiştilor vrânceni, conform Agerpres.