DCNews Vremea Cod Galben de furtuni în mai multe regiuni ale țării. ANM, prognoza pentru București

Cod Galben de furtuni în mai multe regiuni ale țării. ANM, prognoza pentru București

Furtuni cu descărcări electrice. Sursa foto: Magnific

UPDATE: ANM a emis, duminică, două avertizări nowcasting Cod Galben de furtuni pentru mai multe localități din județele Iași și Suceava.

Cod Galben de furtuni în județele Iași și Suceava

De la ora 13:00 până la ora 13:45 este valabil un Cod Galben de furtuni în județul Iași: Pașcani, Ruginoasa, Strunga, Ion Neculce, Todirești, Alexandru I. Cuza, Balș, Heleșteni, Hărmănești, Costești, Cucuteni;

Se vor semnala averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, intensificări ale vântului (rafale de 50...55 km/h), grindină de mici dimensiuni (1...2 cm), descărcări electrice.

De asemenea, până la ora 13:30 este valabil un Cod Galben de furtuni pentru județul Suceava (Dolhasca) și localitățile Hârlău, Deleni, Cotnari, Scobinți, Lespezi, Ceplenița, Sirețel din județul Iaşi.

Se vor semnala averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, intensificări ale vântului (rafale de 50...55 km/h), izolat grindină de mici dimensiuni (1...2 cm), descărcări electrice.

 

Știre inițială

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, două atenţionări Cod Galben de intensificări ale vântului, vijelii şi instabilitate atmosferică, valabile succesiv până luni dimineaţă în mai multe regiuni ale ţării.

Cod Galben de furtuni în mai multe zone din țară

Astfel, potrivit meteorologilor, prima atenţionare este în vigoare în intervalul 14 iunie, ora 12:00 - 14 iunie, ora 21:00, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, nord-vestul Olteniei şi în zona de munte.

Sursa foto: ANM

În aceste regiuni, vântul va avea intensificări cu viteze de 50 - 80 km/h şi, izolat, de până la 90 km/h, iar pe arii restrânse se vor semnala vijelii. Local vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, averse, descărcări electrice şi grindină de mici şi medii dimensiuni. Cantităţile de apă vor fi de 15 - 25 l/mp şi, izolat, de 30 - 40 l/mp.

Cea de-a doua atenţionare Cod galben va fi valabilă în intervalul 14 iunie, ora 21:00 - 15 iunie, ora 03:00, în Banat, sudul Transilvaniei, Oltenia şi nordul Munteniei.

Sursa foto: ANM

În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi vijelii, cu viteze de 50 - 70 km/h şi, izolat, de peste 80 km/h, precum şi căderi de grindină de mici şi medii dimensiuni. În intervale scurte de timp, de una până la trei ore, sau prin acumulare, pe arii restrânse, cantităţile de apă vor ajunge la 15 - 30 l/mp.

Meteorologii precizează că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi izolat şi în restul ţării.

Vreme caldă în București

Vremea se va încălzi în Bucureşti în intervalul 14 iunie, ora 10:00 - 15 iunie, ora 09:00, când temperatura maximă va ajunge la 30-31 de grade, potrivit prognozei speciale emise de ANM.

Cerul va fi variabil pe parcursul zilei, însă spre seară şi în timpul nopţii sunt prognozate înnorări temporar accentuate, averse slabe, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, cu rafale de 40-50 km/h.

Temperatura minimă se va situa între 15 şi 17 grade. Meteorologii precizează că prognoza poate fi actualizată în funcţie de evoluţia fenomenelor, inclusiv prin avertizări nowcasting pentru fenomene severe imediate, notează Agerpres.

Știri similare din categoria Vremea Vezi toate articolele