Cântăreaţa britanică Bonnie Tyler este din nou conştientă după ce a petrecut cinci săptămâni într-o comă indusă medical, au anunţat impresarii artistei luni, într-un comunicat, potrivit DPA.
Bonnie nu mai este în comă, dar rămâne în continuare grav bolnavă şi este tratată în unitatea de terapie intensivă a unui spital din Portugalia, a declarat managementul artistei pentru DPA.
Medicii care o îngrijesc pe cântăreaţă, cunoscută pentru vocea ei răguşită şi pentru balada din anii 1980 Total Eclipse of the Heart, sunt în continuare încrezători că vedeta îşi va reveni, însă va mai dura o vreme, se mai spune în comunicat.
CITEȘTE ȘI - Bonnie Tyler, în convalescenţă după ce a fost operată de urgenţă în Portugalia
Din păcate trebuie să anunţăm că vom anula toate concertele din vara aceasta sau, acolo unde este posibil, le vom amâna pentru anul viitor, a spus managementul artistei. Sunt afectate toate concertele artistei până la sfârşitul lunii august.
Tylor a suferit o intervenţie chirurgicală intestinală la un spital din Faro, Portugalia, la sfârşitul lunii aprilie. O săptămână mai târziu starea ei s-a deteriorat, iar medicii au plasată-o într-o comă indusă.
Cântăreaţa galeză urma să înceapă un turneu european pe 22 mai care includea concerte în Germania, Austria, Danemarca, înainte de a se finaliza în Ţara Galilor în decembrie.
Managementul artistei a spus că există încă speranţe ca spectacolele programate la finalul anului să se desfăşoare conform programului.