Preşedintele PDL, Emil Boc, a anunţat, vineri, că democrat-liberalii l-au informat pe şeful statului, în întâlnirea de la Cotroceni, că PDL nu desemnează candidat pentru funcţia de prim-ministru, iar cei care au majoritatea în Parlament să îşi asume guvernarea.
"Am constatat azi că actuala colaliţie care a susţinut Cabinetul Ungureanu nu mai există", a spus Boc, la ieșirea de la consultările cu președintele Băsescu.El a precizat că PDL, ca principal partid care a susţinut Guvernul Ungureanu, nu va nominaliza un candidat pentru funcţia de premier.
De asemenea, el a spus că cei care au "întrunit majoritatea în Parlament, astăzi", trebuie să îşi asume formarea unui nou guvern și să stopeze "instabilitatea politică".