Profesorul Ștefan Popescu, expert în geopolitică, a spus la DC NEWS ce s-ar putea întâmpla cu Baza Mihail Kogălniceanu, în contextul în care acum câteva săptămâni SUA a anunțat retragerea trupelor americane din România. Totodată, acesta a vorbit și despre așa-numitul "plan pentru Ucraina", despre care afirmat că ar fi deja "aranjat", subliniind că atenția Statelor Unite este acum mai mult îndreptată dpre Orientul Mijlociu.
"Probabil va mai urma o redimensionare (a trupelor n.r.), dar cred că Baza de la Kogălniceanu, nu NATO, aia cred că rămâne să mai investim în ea, mai vedem dacă NATO își alocă resurse, cea americană rămâne, dar cred că cu o funcție modificată, adică de backup. În momentul în care au fost bombardamentele în Iran, făcute de americani, alimentarea unor unități s-a făcut pe Kogălniceanu. Și atunci, au nevoie să aibă un backup în Marea Neagră. Asta arată că noi avem în continuare o utilitate pentru Statele Unite ale Americii. Sigur, nu în direcția Rusia-Ucraina, unde lucrurile cam par aranjate, ci în direcția Orientul Mijlociu", a declarat Ștefan Popescu.
Ștefan Popescu, despre situația din Ucraina
"Ați spus acum un cuvânt-cheie din punctul meu de vedere: par aranjate", a intervenit jurnalistul Răzvan Dumitrescu.
"Păi par aranjate. În momentul în care vezi că Ucraina nu mai primește armament, în momentul în care Zelenski semnează scrisori de intenție pentru achiziția a 150 de Gripen în Suedia, 100 de avioane Rafale în Franța, plus 55 de locomotive Alstom, care știu că fabrică pe ecartament de 1.420, nu după 1.530, ecartamentul sovietic care este în Ucraina. E clar, sunt scrisori de intenție, e și o îngrijorare, disperare chiar. Îmi măsor cuvintele și chiar înțeleg drama personajului Zelenski și a Ucrainei în primul rând, dar acum facem o analiză, căutăm să explicăm lucrurile. Cred că arată clar că încearcă să-i intereseze pe europeni în Ucraina, crezând în iluzia că europenii au capacitatea să influențeze cursul lucrurilor și să creeze o contragreutate la o eventuală poziție americană", a mai spus Ștefan Popescu.