DCNews Politica Personalități politice Băsescu previne trei lideri politici: "Vor plăti factura minciunii"

Băsescu previne trei lideri politici: "Vor plăti factura minciunii"

agerpres_6294280

Traian Băsescu nu a căzut la pace cu USL nici după ce Uniunea a dispărut de pe scena politică. Președintele a lansat un avertisment dur la adresa a trei lideri politici: Victor Ponta, Crin Antonescu și Liviu Dragnea. 

Traian Băsescu a fost întrebat într-un interviu televizat dacă spectacolul este mai important decât adevărul în politică. Președintele a dat un răspuns care seamănă foarte mult cu o prevenire. Băsescu a și precizat și trei nume politice.

"În politică merge cu minciuna până la un punct. Poţi să încerci să te arăţi a fi altceva, până se prinde lumea şi atunci ai o factură extrem de ridicată de plătit. Eu pot să spun câţiva politicieni: Ponta, Antonescu şi Dragnea. Sunt trei politicieni care vor plăti factura minciunii", a spus Traian Băsescu.

Despre plecarea sa de la Cotroceni, președintele a spus că "Uneori, politicienii îmi creează un sentiment de neputinţă extraordinar, dar eu o ţin pe a mea. Patzaichin a ieşit campion olimpic cu pagaia ruptă. Eu nu ies campion cu clasa politică care vrea să modifice Codul Penal, să promoveze Legea amnistiei, dar măcar o să am convingerea că am făcut tot ce am putut. Dacă eu aş fi fost comandant pe Titanic, nu se scufunda".

Știri similare din categoria Personalități politice Vezi toate articolele