Preşedintele Traian Băsescu a dat dispoziţie ca efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor să nu mai participe la măsuri de asigurare a protecţiei şefului statului, începând cu data de 24 septembrie, ora 17,00, au precizat, sâmbătă, pentru AGERPRES, surse guvernamentale.
Măsura luată de președinte denotă, însă, inconsecvență: în ianuarie, când a fost întrebat despre starea sa de sănătate, Băsescu a refuzat să ofere amănunte, pe motiv că îl împiedică o decizie a CSAT, privind funcționarea instituției prezidențiale. Acum, el nu mai face nicio referire la regulamentul de funcționare a SPP sau la obligațiile funcției de șef al statului.
Dacă limbajul polițiștilor nu poate fi scuzat, nici măcar în cazul unui protest neautorizat, ofuscarea prezidențială este surprinzătoare la un lider politic care își cataloghează adversarii drept ”maimuțică” și ”preș”, trimițând foste colaboratoare ”pe centura politicii”.