DCNews Politica Personalități politice Alex Coita și Ilan Laufer, anunț important despre Mircea Diaconu

Alex Coita și Ilan Laufer, anunț important despre Mircea Diaconu

Alex Coita, Mircea Diaconu și Ilan Laufer

„De ziua Unirii Principatelor Române, am fost îmbogățiți de viziunea unui OM, alături de care vom aduce o țară întreagă. Începând de astăzi, vom demara o amplă campanie la nivel național pentru a susține proiectul lui Mircea Diaconu. Salvarea pădurilor și eliminarea deșeurilor din natură devin de astăzi pilonii unei noi direcții pe care ne-o asumăm în cadrul primului proiect de țară al ultimilor 15 ani, România 10 în 10”, a scris, vineri, Ilan Laufer pe contul de Facebook.

„În această zi cu încărcătură deosebită pentru noi toți, i-am promis lui Mircea Diaconu că mă voi lupta și voi face tot ce ține de mine și de colegii din Platforma Social Liberală pentru a uni românii în jurul acestui proiect pe care mi l-am asumat astăzi. Cerem tuturor partidelor politice să semneze acest Pact vital pentru țară”, a transmis Ilan Laufer.

„Conservarea mediului și regenerarea naturii sunt cele mai importante teme politice de pe agenda europeană, la care trebuie să ne racordăm. România are nevoie urgentă de a stopa despădurirea și de a elimina deșeurile din natură, iar proiectul lui Mircea Diaconu de salvare a naturii românești este o prioritate zero pentru noi toți”, a declarat și Alex Coita.

Știri similare din categoria Personalități politice Vezi toate articolele