Lisa Loring, actriţa care a interpretat rolul lui Wednesday în prima ecranizare a Familiei Addams, a murit la vârsta de 64 de ani.
Actriţa ar fi murit în urma unui atac cerebral, scrie Daily Mail. Moartea sa a fost confirmată de Laure Jacobson, unul dintre cei mai buni prieteni ai actriţei.
"Cu mare tristeţe, anunţ că prietena noastră, Lisa Loring, a murit. În urmă cu patru zile, a suferit un atac cerebral masiv, cauzat de fumat şi de tensiune ridicată.
A stat trei zile conectată la aparate, dar ieri, familia a luat decizia dificilă de a o deconecta. Lisa a murit noaptea trecută", a scris acesta.
Personajul interpretat de Loring a fost readus în atenţia publicului graţie serialului de pe Netflix filmat şi în România, în care rolul de Wednesday a fost itnerpretat de Jenna Ortega.
Loring a interpretat şi ea personajul, în prima ecranizare a Familiei Addams. Serialul a avut două sezoane, 64 de episoade, între 1964 şi 1966.
"Lisa este încastrată în cultura pop şi în inimile noastre. Va fi mereu Wednesday Addams. Frumoasă, bună, o mamă iubitoare. Moştenirea Lisei în lumea showbizului este uriaşă. Iar familiei sale i-a lăsat o zestre plină de umor, afecţiune şi dragoste. Odihneşte-te în pace, Lisa. La naiba, erai foarte distractivă", a mai scris Jacobson.
Lisa Loring a fost măritată de patru ori şi a lăsat în urmă două fiice. Una dintre acestea, Vanessa Foumberg, a confirmat decesul mamei sale.
"S-a stins liniştită, având fiicele alături", a declarat ea.
Jenna Ortega a fost nominalizată la categoria „Best Actress in a TV Series - Musical or Comedy”, pentru rolul din producția Wednesday, filmată în România. CITEŞTE MAI MULTE AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu