Cele mai citite

X Factor 2017. Concurentă: Vreau să vorbesc mai de-aproape cu Carla’s Dreams

Autor: Rodica Mitu
carlas_dreams_50415500

Pentru o tânără concurentă din Chișinău, emoția de a participa la ”X Factor” a fost dublă. Pe lângă tensiunea pe care a trăit-o la gândul că va intra în competiție, a doua provocare pentru Maria Ciorici a fost că urma să îl întâlnească pe idolul său. 

Maria Ciorici a bătut drumul de la Chișinău cu două țeluri în minte atunci când a urcat pe scena "X Factor". "Nu știu dacă o să reușesc să iau trofeul, dar înainte să cânt aș vreau să vorbesc mai de-aproape cu Carla's Dreams pentru că eu scriu și versuri. Pe noi ne leagă creația, sunt inspirată din cântecele lui. I-am și trimis la un moment dat o poezie și mi-a și răspuns, mi-a spus că e impresionat", a povestit Maria, care apoi i-a și recitat câteva versuri lui Carla's Dreams.

Poemul pe care Maria l-a compus spune povestea unei fete care ajunge întâmplător la un concert Carla's Dreams și se îndrăgostește de el.

Dacă Maria a reușit să își impresioneze idolul și prin calitățile vocale, telespectatorii vor afla într-o nouă ediție "X Factor", vineri seara, de la ora 21.15, la Antena 1.

[citeste si]

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Magazin
Citește mai multe din Magazin
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Adolescenții de peste 16 ani ar trebui să meargă singuri la psiholog, fără acordul părinților?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close