VIDEO. O dronă militară a fost găsită în Marea Neagră

Captură video - Facebook - Cosma Marian
Captură video - Facebook - Cosma Marian

O dronă militară a fost găsită în Marea Neagră, la 41 de mile distanță de țărmul românesc. 

O dronă militară a fost găsită în Marea Neagră, nu departe de țărmul românesc. Acum 2 zile aparatul a fost găsit de un echipaj al celor de la ARSVOM - Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare.

Poliția de Frontieră a predat drona către Ministerul Apărării pentru a se efectua mai multe verificări. 

„În referire la subiectul apărut în presă privind drona găsita de ARSVOM, vă informez că, aceasta a fost predată MApN. Pentru detalii contactaţi reprezentaţii MApN”, transmite Garda de Coastă, conform Adevărul.ro.

Drona ar fi folosită de Armata română, pentru tragerile care se fac pe mare. 

Exerciții militare în Marea Neagră

La Exerciţiul militar "Sea Breeze 2021" ("Briza Mării 2021"), organizat de Statele Unite şi Ucraina, urmează să participe militari din zeci de state membre NATO, în perioada 28 iunie - 10 iulie. Manevrele militare NATO vor avea loc în contextul tensiunilor cu Rusia, acuzată că a mobilizat efective militare în apropierea frontierelor Ucrainei, scrie Mediafax.

"Ministerul Apărării din Federaţia Rusă va urmări cu atenţie pregătirile şi desfăşurarea exerciţiului ucraineano-american Sea Breeze, la care vor participa statele NATO, şi, în caz de necesitate, va reacţiona în mod corespunzător în funcţie de evoluţii, pentru a garanta securitatea militară a Rusiei", a declarat miercuri generalul Igor Konaşenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Moscova, citat de agenţia Tass.

"La aceste exerciţii vor participa 4.000 de militari, 40 de nave de atac, alte nave militare şi ambarcaţiuni auxiliare, 30 de aeronave şi 100 de vehicule motorizate şi blidate. Exerciţiile se derulează pe fondul acuzaţiilor constante ale ţărilor occidentale privind presupusele eforturi ale Rusiei de consolidare a capabilităţilor militare în zona frontierelor", a subliniat oficialul rus.

În mai administraţia Biden a cerut reducerea activităţilor militare în regiunea Oceanului Arctic şi a criticat atitudinea Rusiei, potrivit Publika. Președintele rus Vladimir Putin consideră prezența trupelor ruse în Arctica o parte „absolut necesară” a dezvoltării militare a țării, susținea purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel