De ce s-a despărțit Simona Gherghe de fostul logodnic

Simona Gherghe a fost pe punctul de a se căsători, după o relație care a durat circa trei ani, cu Octavian Tudorache, un cunoscut om de radio din Iași. Aceștia plătiseră și avansul la un restaurant, scrie wowbiz. Motivul despătțirii celor doi ar fi fost, nimeni altul decât Mircea Radu.

Potrivit reporterilor de la wowbiz.ro,   Mircea Radu ar fi fost implicat într-o relație fierbinte cu Simona Gherghe, imediat cum aceasta s-a transferat la Bucuresti, în 2002. Deși logodită cu Octavian Tudorache, Simona n-ar fi rezistat farmecelor lui Mircea Radu.

“Totul între Simona și Mircea a început în mai 2002, în seara de Înviere, atunci când Antena 1 a difuzat un show caritabil, prezentat de Dan Negru, în care vedetele postului au dansat și s-au supus unor probe amuzante. Cand s-au tras la sorți perechile, Simona Gherghe a picat cu Mircea Radu. Seara, Octavian și Simona urmau să se întâlnească la Romexpo și să meargă la o biserică, la slujba de Înviere, dar până la urmă, dupa show, Simona s-a dus la biserică, alaturi de o prietenă, dar fără Octavian, ci cu Mircea!”, scrie wowbiz.

Despărțindu-se de fostul logodnic, relația cu Mircea Radu nu a durat prea mult. După câteva luni de discreție absolută, Mircea s-a îndepărtat de Simona, care a suferit ingrozitor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel