Unul dintre evenimentele astrologice marcante din 2025 va fi tranzitul lui Uranus prin Gemeni.
După Saturn și Neptun, iată că a venit momentul ca și Uranus să își schimbe semnul în 2025!
Astăzi, Uranus a intrat în Gemeni, unde va rămâne până pe 8 noiembrie. Urmând să tranziteze acest semn în perioada 26 aprilie 2026-22 mai 2033.
Și chiar dacă deocamdată avem doar un preambul al acestui tranzit, vom putea să ne dăm seama de ce ne va pregăti viitorul apropiat.
Uranus este planeta schimbărilor bruște, a inovației, a revoluției, a progresului, a independeței, arebeliunii. Arhetipul Gemenilor este cel al schimbărilor, al fluctuațiilor, al minții, tehnologiei și al adaptarii.
Uranus în Gemeni. Ce aduce pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară
Balanță/Ascendent în Balanță
Uranus va tranzita casa a noua. Pânâ în noiembrie, te vei trezi cu un dor de ducă fantastic sau cu nevoia de începe noi forme de învățământ. Iar călătoriile vor fi pline de surprize! Unii dintre voi vor avea idei geniale.
Scorpion/Ascendent în Scorpion
În primul rând, trebuie să știi că Uranus a ieșit din casa a șaptea, a relațiilor, unde ți-a adus multă instabilitate din 2018 încoace. După care, tranzitul lui din casa a opta, pânâ în noiembrie, te va învăța să nu depinzi de nimeni cu nimic. Mai ales din punct de vedere financiar.
Săgetător/Ascendent în Săgetător
Uranus va tranzita casa a șaptea. Și vei fi printre cei mai afectați! Dacă te afli într-o relație plictisitoare sau care nu mai funcționează, Uranus se va simți precum o tornadă. Cei singuri pot intra în relații cu parteneri instabili sau nonconformiști.
Capricorn/Ascendent în Capricorn
Uranus va tranzita casa a șasea. Și stabilitatea de la locul de muncă va dispărea! Singura constantă va fi schimbarea! Relațiile cu colegii vor deveni destul de instabile. În plus, îți va fi greu să îți continui rutinele sau actualul stil de viață.
Vărsător/Ascendent în Vărsător
Uranus va tranzita casa a cincea. Așteaptă-te până în noiembrie la surprize sau evenimente bizare legate de copii sau viața ta romantică. De asemenea, Uranus te va ajuta să fii mult mai creativ și competitiv.
Pești/Ascendent în Pești
Uranus va tranzita casa a patra. Până pe 8 noiembrie, se va asigura că îți va aduce surprize pe plan familial. După care, pot apărea schimbări bruște legate de locuințe. Cert este că te va urmări o stare permanentă de instabilitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News