Trecutul Annei Lesko. Lucruri pe care nimeni nu le știa. "A fost un șoc!"

Lucruri din trecutul Annei Lesko, pe care nu multă lume le cunoștea, au fost făcute publice. 

"Când m-am hotărât să rămân în România, pentru părinții mei a fost un șoc. A fost ceva cumplit pentru ei, mai ales că eu vin și dintr-o zonă în care educația era mai rigidă. Ca să înțelegi, eu nu am văzut un club toată adolescența mea. Am văzut prima oară un club când am venit în România. Eram într-o relație și partenerul meu de atunci m-a dus pentru prima dată într-un astfel de loc. Până la 17 ani și jumătate nu intrasem în niciun club. Eu am venit în România să cos costume pentru fete și așa am început să dansez. Am rămas aici.

"A fost o decizie foarte bună"

O perioadă scurtă de timp am stat la Constanța, apoi m-am mutat în București, unde am început facultatea. Încă nu terminasem clasa a XII-a la Chișinău, dar la momentul respectiv exista o lege care le permitea basarabenilor să intre la facultate fără a mai da examen de bacalaureat. Se termina concomitent clasa a XII-a cu primul an de facultate. Nu vorbeam limba română, doar rusa și, din punctul ăsta de vedere, mi-a fost foarte dificil. Așa am reușit să-i conving pe ai mei să mă lase să stau în România. Mama venea la mine foarte des, de două ori pe lună. Acum, când mă uit în urmă, a fost o decizie foarte bună că am venit aici, pentru că am avut alte perspective în România", a spus Anna Lesko pentru viva.ro.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy