Teatrul Excelsior va redenumi Sala Mare după un mare maestru

Sala Mare a Teatrului EXCELSIOR va purta numele maestrului Ion Lucian.

Primăria Capitalei, prin Teatrul EXCELSIOR, organizează joi, 23 noiembrie 2017, ora 19:00, evenimentul de inaugurare a Sălii Ion Lucian, situată în strada Academiei, nr. 28-30. Acesta va fi urmat de o reprezentație specială a spectacolului Cocoșelul neascultător, cel mai longeviv titlu din repertoriul teatrului care poartă semnătura auctorială și regizorală a maestrului Ion Lucian.

Începând cu data de 23 noiembrie 2017, sala de la etajul 1 a Teatrului, denumită până acum generic „Sala Mare”, va purta numele lui Ion Lucian, cel care timp de 22 de ani a depus eforturi considerabile pentru ca EXCELSIOR să aibă propria casă și să devină un reper în rândul instituțiilor de cultură dedicate publicului tânăr. Mai mult decât un gest simbolic de reverență dedicat patronului spiritual al Teatrului EXCELSIOR – inaugurarea Sălii Ion Lucian reprezintă un gest necesar de reafirmare a misiunii instituției. Dezideratul lui Ion Lucian a fost acela de a crea un teatru care să le ofere tinerilor săi spectatori bucuria de a visa și de a asculta povești. Urmând îndeaproape și continuând să dezvolte acest proiect, Teatrul EXCELSIOR este în prezent singura instituție de profil care își dedică activitatea copiilor și adolescenților – două categorii de public pentru care teatrul poate deveni, pe termen lung, o experiență formatoare și modelatoare. „Copiii care nu merg la teatru şi nu văd teatru n-o să vină nici tineri la teatru şi nici adulţi”, spunea cu convingere Ion Lucian, artistul care a scris prima filă din istoria Excelsior.

La cea de-a 25-a aniversare a teatrului EXCELSOR, Adrian Găzdaru, actualul manager al Teatrului EXCELSIOR, îi aducea un omagiu directorului fondator: „Un om care a iubit la fel de mult teatrul, aşa cum a iubit copiii, un om care s-a străduit să aducă un strop de bucurie şi de lumină în ochii lor şi să-i înveţe să râdă către soare”.

[citeste si]

La evenimentul de inaugurare a Sălii Ion Lucian vor participa personalități din lumea cultural-artistică – actori, regizori și muzicieni care au colaborat îndeaproape cu Ion Lucian, de-a lungul carierei sale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel