În Ajun de Crăciun, Monica Tatoiu a făcut mai multe mărturisiri din căsnicia sa.
"Iubirea înseamnă posesie. Adică eu sunt proprietatea lui domnul Tatoiu, mama a fost proprietatea lui tata, dar nu în sensul rău. Are grijă de mine, vezi pe unde calci... Suntem de 40 de ani împreună. Şi e gelos pe televiziune acum: "Unde te duci la televiziune? De ce te-ai machiat? Ce, mai ai 20 de ani?". Este groaznic de gelos şi îi este frică să nu spun prostii, că m-a scos din două procese", a spus Monica Tatoiu, la Antena 3.
"Eşti o proastă! Toate femeile sunt proaste, tu eşti cea mai proastă dintre ele" - asta aud de 40 de ani, dar este cu responsabilitate. Este un antrenor de campioni", a mai spus femeia de afaceri.
"Am mai fost măritată de două ori - cu unul care m-a înşelat în noaptea nunţii cu amanta, al doilea plecat. În momentul în care ai avut astfel de experienţe, te înţelepţeşti şi apreciezi ceea ce ai", a mărturisit Monica Tatoiu.
Sursa foto: Facebook Monica Tatoiu
"El nu este din ăsta cu iubiri, cu aşa... În schimb, el ştie conturile. Eu nu le ştiu. Semnez ce îmi pune în față - încredere. Iar eu am înţeles că altceva mai bun nu o să primesc. Era frumos.. Mie mi-au plăcut dintotdeauna bărbaţii frumoşi. Ştii ce greu e să găsești un bărbat frumos, deştept, care să nu fie curvar? Mi-a dat Dumnezeu, m-am rugat în noaptea de Ajun.
Ştiţi ce ne-a legat pe noi? Dragostea de pisici - când ne-am mutat împreună am avut o pisică. Dragostea de dans - nu mai dansează acum - şi dragostea de călătorii. Acum, ne leagă scufundările. El are 360, eu m-am apucat după 60 de scufundări de-ale lui, dar sunt mai bună decât el şi înnebuneşte.
Suntem tot timpul în competiţie. Ne jucăm. Eu mă joc cu el tot timpul, ca mâța cu şoarecele. Este nasol la bătrâneţe când unul pierde ritmul din diferite motive. Atunci, când unul pierde ritmul, împinge-l de la spate", a mai spus vedeta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu