Studiu: Operaţiile de amigdalită şi apendicită, la tinerii sub 20 de ani, cresc riscul de infarct

8472-620-282
8472-620-282

Scoaterea amigdalelor sau a apendicelor, înainte de vârsta de 20 ani, creşte riscul de atac de cord, de-a lungul anilor, conform unui studiu publicat în European Heart Journal, de cercetătorii de la Departamentul de Sănătate Publică al Institutului Karolinska, din Stockholm.

Autor: Roberta Cautiş

Între 10% şi 20% dintre copiii spanioli recurg la bisturiu, deşi societatea spaniolă de Cardiologie (SEC) recomandă ca pacienţii să ajungă la operaţie, doar în cazul în care celelalte tratamente nu au fost eficiente.

Autorii studiului nu ştiu de ce este atât de mare riscul (44% în cazul a amigdalelor şi 33% în cazul apendicelui), dar sunt de părere că este o consecinţă negativă, pe care o au intervenţiile chirurgicale, asupra sistemului imunitar .

Amigdalele şi apendicele joacă un rol important în apărarea naturală a organismului împotriva infecţiei, cu importanţă mai mare în primii ani de viaţă, dat fiind statutul lor de organe limfoide, secundare şi componente ale sistemului imunitar uman.

Studiul, publicat în European Heart Journal, a analizat registrele naţionale de sănătate, din Suedia, între anii 1955 şi 1970.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel