Street dance-ul, așa cum sugerează și numele reprezintă contopirea mai multor stiluri de dans pe stradă sau în spații publice fără o pregătire profesională bazate, mai ales, pe improvizație. Acest curent, relativ nou în țara noastră, începe să prindă tot mai mult contur. Se pare că românilor le plac improvizațiile și tinerii noștrii doresc să se afirme în acestă “artă a dansului”.
Aceste improvizații reliefează într-o mare masură atitudinea dansatorilor respectivi și o canalizează spre public sau spre alți dansatori. Street dance-ul, apărut in anii ’70 în SUA ca o descriere a dansurilor hip-hop și funk, a reușit să se pastreze până în zilele noastre în cultura hip-hop (popping, locking, hip-hop new style, electro dance, house dance).
De multe ori între acest “dans de stradă” și breakdance-ul știut de toți oamenii se creează o confuzie, aceea că aceste două stiluri reprezintă unul singur, nu este foarte departe de adevăr, dar breakdance-ul în sine este o ramură a street-ului. În România, acest stil a prins foarte mare elan, astfel încât există chiar și școli de dans care predau aceste stiluri, cea mai mare școală de acest gen fiind OneBeat care organizează cel mai mare concurs național de street dance la nivel de liceu, “Cupa Liceelor la Street Dance”.
Dansul în sine poate fi folosit atât ca exercițiu fizic, dar este mult mai mult decât atât, se poate spune că este chiar artă. Street dance-ul a început să câștige tot mai mult teren și în țara noastră, foarte mulți tineri orientându-se către zona de competiție, care implică mai mult acte coregrafice decât cea a street-ului pur, care presupune în primul rând și în mare parte improvizație.
Sentimentul care te încearcă atunci când urci pe șcenă este de nedescris, parcă timpul trece mai încet, emoțiile te copleșesc,iar atunci când publicul te aplaudă este sublim.
Primul meu spectacol mi-l amintesc și acum de parcă ar fi fost ieri, îmi amintesc cum îmi tremura fiecare părticică a corpului și nu îmi dădeam seama de ce mă simt așa sau ce să fac să îmi opresc tremuratul. Atunci când reflectoarele îți învăluie ochii în lumină și murmurul sălii îți pătrunde în oase știi că nu poți da greș, știi că acei oameni așteaptă să vadă ceva pe șcenă și că tu esti acolo să oferi acel ceva. Sunt unul din norocoșii ce fac parte dintr-o trupă de dans, sunt unul dintre norocoșii ce au prieteni cu care să îsi petreacă timpul liber dansând, și “prostindu-se” folosind mișcări pentru noi coregrafii. Chiar dacă nu sunt un foarte mare și cunoscut dansator, tot ma simt un mic Michael Jackson atunci când urc pe șcenă. Dansul a reușit să îmi ofere acea bucurie pe care o aveam doar în copilărie atunci când ieșeam la joacă, mă bucur că mă pot exprima prin dans și mă bucur că dansul începe să prindă rădăcini și în România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
