Soția lui Mihai Constantinescu, detaliu CUTREMURĂTOR: "Mi-a spus ASTA". Ce GEST face artistul când îl visează

Simona Secrier, soția lui Mihai Constantinescu, a făcut mărturii dureroase, la un an de la moartea artistului.

Pe 29 octombrie 2019 Mihai Constantinescu a plecat dintre noi, în urma unei grele de suferințe, iar soția sa, Simona, i-a făcut parastasul de un an, sâmbăta trecută, pe 24 octombrie, în prezența nașilor de cununie și a multor prieteni de suflet, cum i-a numit ea.

Simona Secrier și Mihai Constantinescu și-au întreținut povestea de dragoste departe de ochii curioșilor timp de mai bine de 20 de ani și abia în anul 2017, la insistența cântărețului, au decis să-și oficializeze relația.

L-a visat. Ce i-a spus artistul

Simona Secrier a dezvăluit că l-a visat de două ori pe artist în ultimul an și a adăugat că de fiecare data, în vis, Mihai a repetat gestul de a se închina, așa cum făcea și în fața publicului, la finalul interpretării unui melodii. 

„Mi-a spus ceva pe care prefer să-l țin doar pentru mine. Va fi secretul pe care-l iau cu mine în mormânt. Dar celor care l-au iubit le spun că Mihai mi-a spus că e bine acolo unde e, adăugând doar atât "îmi pare bine ca am plecat"!”, a declarat Simona Secrier pentru playtech.ro.

”În tot acest an am fost, aproape zilnic, la mormântul său, din Cimitirul Militar Ghencea. Lumea mai trece și azi pe acolo și aprinde lumănări sau lasă acolo câte un disc de vinil cu melodiile sale”, a mai declarat soția acestuia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel