Shakira riscă ani grei de închisoare. Probleme pentru cântăreață în Spania

Darius Muresan / 14 dec 2018 / 20:28 Salveaza PDF Comentarii
shakira
shakira

Celebra cântăreață Shakira are probleme mari cu Fiscul din Spania.

Fiscul spaniol a terminat de următit fotbaliştii celebri din LaLiga, iar acum a venit rândul Shakirei (41 de ani) să aibă probleme cu autorităţile din Spania.

Celebra cântăreaţă columbiană care are doi copii cu Gerard Pique, fundaşul central al Barcelonei, e subiectul a nu mai puţin de şase capete de acuzare din partea fiscului spaniol, toate pentru evaziune fiscală, după ce a apelat la o metodă prin care a încercat să scape de plata taxelor către autorităţile din ţara iberică, informează Prosport.

Concret, sud-americanca a declarat că între 2012 şi 2014 a fost rezidenta statului Bahamas, ţară recunoscută drept paradis fiscal, şi că şi-ar fi plătit acolo taxele, dar nu a putut aduce decât dovezi ale unor scurte călătorii în Bahamas.

În schimb, anchetatorii spanioli ştiu că Shakira s-a aflat în acel timp în Barcelona, unde a locuit cu Gerard Pique şi familia pe care a întemeiat-o alături de fotbalistul catalan al celor de la FC Barcelona. Acum, Shakira trebuie să dea explicaţii, iar procesul o poate duce fie în spatele gratiilor, fie va cădea la înţelegere cu procurorii privind plata unei sume care să o scape de probleme, mai scrie sursa citată.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28