Regizorul Costa-Gavras, premiat la Festivalul de Film de la Veneţia

Regizorul franco-elen Costa-Gavras a fost premiat pentru "contribuţia sa deosebit de originală la inovarea cinematografiei contemporane" la Festivalul de Film de la Veneţia, unde renumitul cineast, câştigător al unui premiu Oscar, a prezentat noul său film, un lungmetraj dedicat crizei datoriei externe a Greciei, informează Reuters.

Costa-Gavras, în vârstă de 86 de ani, cunoscut pentru filme precum "Z" şi "Missing", a fost recompensat cu trofeul special Jaeger-LeCoultre Glory to the Filmmaker, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc sâmbătă seară.

Prezent la Veneţia, cineastul a prezentat filmul "Adults in the Room", adaptat după cartea omonimă publicată de Yanis Varoufakis, fost ministru de Finanţe al Greciei, ce descrie negocierile purtate de Grecia în 2015 pentru reeşalonarea datoriei sale externe.

"Există o politică foarte confuză în Europa, care trebuie să se cureţe de acest lucru într-o bună zi, dar nu în maniera în care s-a curăţat pe parcursul ultimilor ani", a declarat Costa-Gavras într-o conferinţă de presă, în care a evocat îngrijorările sale legate de ascensiunea populismului.

"Sper că toate aceste lucruri se vor schimba", a adăugat cineastul franco-elen. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel