Proteza dentară a lui Winston Churchill, vândută la licitaţie

Winston Churchill
Winston Churchill

O proteză dentară purtată de Winston Churchill a fost cumpărată miercuri pentru suma de 19.000 de euro într-o licitaţie organizată la Londra, la câteva luni după vânzarea unei alte proteze dentare a fostului premier, informează AFP, preluată de Agerpres.

Conform estimărilor această proteză ar fi urmat să fie vândută pentru suma de aproximativ 9.500 de euro

Churchill, a cărui voce a rămas inconfundabilă în istoria celui de-al Doilea Război Mondial prin îndemnul la luptă adresat britanicilor aflaţi sub bombardamente germane, avea tot timpul la el două proteze de rezervă şi din cauza problemelor cu dinţii se spune că şi-a scutit dentistul personal de încorporare.

Proteza vândută în luna iulie a fost achiziţionată pentru 18.000 de lire sterline.

În luna iunie o adevărată colecţie de obiecte ce i-au aparţinut celebrului om de stat britanic - un trabuc intact, scrisori în care vorbea despre Hitler şi o parte dintre discursurile sale celebre - au fost vândute la o licitaţie pentru aproape 690.000 de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel