Primul soț al Monicăi Anghel, medicul Andrei Carantino, a decedat

Facebook - Medical Stil Estet
Facebook - Medical Stil Estet

Medicul Andrei Carantino, primul soț al Monicăi Anghel, a murit în această dimineață. 

Este doliu în lumea medicală, doctorul Andrei Carantino, medic primar chirurgie plastica și estetica și doctor în științe medicale, a decedat în cursul acestei dimineți. Vestea a fost anunțată de o apropiată a familiei, fiind primită cu tristețe de colegii medicului de la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală. 

Din primele informații primite de jurnaliștii România TV, fostul soț al artistei Monica Anghel a decedat în această dimineață, 7 mai,  în jurul orei 10:30. Surse medicale susțin că medicul ar fi avut probleme de sănătate mai vechi, iar în luna decembrie a anului trecut a suferit o ruptură de aortă. 

Vestea tristă a fost anunțată de jurnalista Roxana Dima pe pagina sa de Facebook. 

Împlinise 61 de ani în martie

„În această dimineață, cunoscutul doctor, Andrei Carantino, șeful Secției de Chirurgie Plastică a Spitalului Bagdasar Arsenie a plecat în Împărăția Cerurilor! Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!”, a scris aceasta, conform evz.ro. 

Medicul Andrei Mircea Carantino a fost căsătorit cu Monica Anghel timp de 11 ani. Acesta era născut pe 5 martie 1960 și împlinise de curând 61 de ani. 

Andrei Carantino era specializat în chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, arsuri și chirurgie estetică. Tot acesta este doctor în științe medicale, abordând tema „Considerații morfo-functionale asupra aponevrozei palmare în maladia Dupuytren”. Acesta mai colaborase pentru lucrarea „Probleme actuale ale infecţiilor chirurgicale”, publicată în anul 2000. 

Căsătorie de 11 ani

Monica Anghel și Andrei Mircea Carantino au fost căsătoriți timp de 11 ani. Artista a apelat la el în calitate de pacientă în 1994, după ce o operație nereușită îi dădea bătăi de cap, îndurând zilnic dureri atroce în zona abdomenului. Mai târziu, în cursul acelui an, cei doi s-au căsătorit. În 2005, cuplul a divorțat în mod amiabil. Motivul speculat de presă de la acea vreme a fost legat de carierele celor doi, viața personală căzând mereu pe plan secund în viețile amândurora.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy