Primăria Piatra Neamţ riscă să fie executată silit pentru un credit nerambursat de circa 42 milioane de lei, după ce Judecătoria a admis solicitarea în acest sens a unei instituţii bancare.
Primarul interimar Dragoş Chitic a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că Primăria Piatra Neamţ a garantat pentru un credit accesat în 2007 de societatea Consiliului Local, Perla Invest. Deşi aceasta este în insolvenţă şi nu are capacitatea de a achita creditul, iar primăria riscă să fie executată silit, Chitic a afirmat că instituţia va funcţiona 'în parametri normali'.
'Ştim foarte bine cum să gestionăm această situaţie, care nu reprezintă un risc major, ci mai degrabă tranşează o problemă pe care am tot menţionat-o de-a lungul timpului. După ce Judecătoria Piatra Neamţ va comunica oficial hotărârea, Primăria Piatra Neamţ va avea un termen de 6 luni pentru a întreprinde demersuri în vederea achitării debitului, demersuri care se pot constitui într-o rectificare bugetară şi alocarea unor sume. De asemenea, vom negocia cu banca pentru stabilirea unui grafic de rambursare a creditului, având în vedere că este vorba de o sumă mare', a declarat Dragoş Chitic.
Societatea Perla Invest, aflată în subordinea Consiliului Local, a accesat, în anul 2007, un credit în valoare de circa 45 de milioane de lei pentru dezvoltarea unui ansamblu turistic format din telegondolă, teleschi, pârtii de schi şi hotel pe muntele Cozla. Creditul a fost aprobat de consilierii locali. Activitatea financiară a societăţii nu a mai permis plata ratelor iar în final, banca a solicitat executarea silită a creditorului şi a Primăriei Piatra Neamţ, care a garantat creditul. Societatea Perla Invest este în insolvenţă iar activitatea este la limită, cu încasări care abia acoperă cheltuielile de funcţionare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu