Daniel Zamfir anunță măsuri dure pentru TikTok după fenomenul „ambulanța neagră“: „M-am săturat să mă înjure un apus de soare“ | DCNews
Cele mai citite

Daniel Zamfir anunță măsuri dure pentru TikTok după fenomenul „ambulanța neagră“: „M-am săturat să mă înjure un apus de soare“

senatorul psd daniel zamfir
Foto: Agerpres

Rețelele de socializare din România ar putea suferi modificări majore în privința confidențialității utilizatorilor. În cadrul unui interviu acordat DC News, senatorul PSD Daniel Zamfir a anunțat intenția de a depune un proiect de lege creat în colaborare cu ANCOM, conceput pentru a elimina conturile anonime din mediul online și pentru a introduce limite de vârstă privind accesul minorilor. Măsura vine în contextul intensificării discursului de ură și al fenomenului de dezinformare online, readus în atenția publică de recentul caz violent din județul Cluj, provocat de știrile false legate de așa-numita „ambulanță neagră”.

În cadrul unui interviu la DC News, marți, alături de analistul politic Bogdan Chirieac și de jurnalista Anca Murgoci, redactor-șef, senatorul PSD Daniel Zamfir a anunțat că va depune un proiect de lege în Parlament prin care oamenii să nu mai poată interacționa online cu identitatea ascunsă. 

CITEȘTE ȘI                  -                Șansele unui nou Guvern în septembrie, tot mai mari. Daniel Zamfir: El va fi premierul desemnat, am mare încredere

„Ce facem cu TikTok-ul, că pe noi, pe TikTok ne înjură toată lumea, dar vrem să ne înjure ăia care chiar există?“, a întrebat jurnalista Anca Murgoci, redactor-șef DC News.

„Vă dau o veste minunată! Chiar la sfârșitul săptămânii am să depun un proiect pe care l-am analizat cu toată lumea, inclusiv cu ANCOM și vreau să depun un proiect de lege în care să nu mai poți să ai identitate ascunsă atâta timp cât îți fac un cont pe rețelele sociale. Nu vreau să mă înjure pe mine un apus de soare sau Jackie Chan!“, a precizat senatorul social-democrat.

„În al doilea rând, e vorba și de protecția minorilor și la fel ca alte state, și noi vom pune o limită de vârstă. Cine își face cont pe rețelele sociale, să se exprime, să facă orice, dar nu sub anonimat“, a mai punctat Daniel Zamfir.

CITEȘTE ȘI                -                Scandalul „amendamentului Fritz” ajunge la banii din PNRR. Daniel Zamfir, despre solicitarea PPE și Renew: Așa ceva este fără precedent!

Daniel Zamfir, după scandalul „ambulanța neagră“: „O să începem să curățim“

Jurnalista Anca Murgoci a amintit de recentul caz cu „ambulanța neagră“, când mai multe persoane au atacat cu bestialitate o mașină care a răspuns la un apel prin 112.

„Păi ați văzut ce s-a întâmplat cu ambulanța neagră și noi nici acum nu am aflat cine a postat prima dată“, a amintit Anca Murgoci.

„Evident! Acum o să știm. Și o să începem să curățim. Să se exprime lumea pe rețelele sociale, dar să știm cine sunt“, a concluzionat Daniel Zamfir.

Reamintim că în urmă cu mai bine de două săptămâni, o ambulanță care transporta un pacient a fost atacată în județul Cluj de mai mulți indivizi convinși că este vorba despre „ambulanța care fură copii“, ca urmare a unui clip care circula pe Tik Tok.

Săptămâna trecută, instanța a respins contestațiile celor șapte inculpați care au atacat o ambulanță în județul Cluj, după ce au crezut că este „ambulanța neagră“, iar aceștia au rămas în arest preventiv.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Comentarii (7)

Stefan   •   27 August 2026   •   07:31

De acord. Ce este nedemocratic intr-o asemenea decizie? Iti afecteaza cumva libertatea cuvantului? Cu siguranta vei putea sa figurezi cu pseudonim la vedere, doar ca reteaua va sti ca esti o persoana cu identitate reala, nu fictiva. Regulile creaza responsabilitate, incredere si respect. Pentru cei care dispretuiesc aceste calitati exista dark web.

Lefter Popescu   •   27 August 2026   •   05:23

Proiectul este cumva in colaborare cu doamnele Ionescu& Zgonea de la ANCOM? Eu propun sa incepem cu eliminarea articolului scris de PAH despre cum a ajuns doamna Ionescu la ANCOM.Nu de alta , dar ca sa nu mai fie injurati seful SRI si seful PSD ,Știuca Nordis.
PS.Un click pe Google search si aflati de " lista ascunsa" de la ANCOM si de cum si-a bagat seful SRI , nevasta la ANCOM Totul este public si nimeni n-a contestat aceste articole de presa.

Lefter Popescu   •   27 August 2026   •   05:23

Proiectul este cumva in colaborare cu doamnele Ionescu& Zgonea de la ANCOM? Eu propun sa incepem cu eliminarea articolului scris de PAH despre cum a ajuns doamna Ionescu la ANCOM.Nu de alta , dar ca sa nu mai fie injurati seful SRI si seful PSD ,Știuca Nordis.
PS.Un click pe Google search si aflati de " lista ascunsa" de la ANCOM si de cum si-a bagat seful SRI , nevasta la ANCOM Totul este public si nimeni n-a contestat aceste articole de presa.

AB   •   27 August 2026   •   03:34

Prea multa atentie acordata unui PSD-ist de 2 lei, un clantau cu gura mare, asemenea nevestei sale de pe A3. Mars potaie.

Geo   •   26 August 2026   •   23:52

Și iată cum un social democrat, ușor, ușor, alunecă spre dictatură, autoritarism și silă pentru, “ apus de soare” și “Jackie Chan”, adică proștii de-i votează pe ei să ajungă senatori și deputați. Înțeleg, să fie stopate derapajele, mizeriile de tipul “ ambulanța neagră “, acele jocuri propagate în on line și care duc la acțiuni extreme în rândul copiilor dar să numești oamenii nemulțumiți(și care nu au alte mijloace să-și exprime nemulțumirea , în afara votului și te mai înjură sensibilule), “APUS DE SOARE”. Tu cine ești ? Cu ce ai performat, inginerașule? Vrei să intrăm în detalii, RĂSĂRIT DE LUNĂ? Ești persoană publică, ai devenit, tu ai vrut, nu te-a forțat nimeni și nici Dumnezeu, nu te-a uns senator. Ești sensibil? Pleci, te întorci la meseria de bază măi Richard Gere, mai sunt și alții care pot face munca de senator, chiar ar fi indicat să mai plecați.

petre   •   26 August 2026   •   21:54

Doamne fereste!

Val   •   26 August 2026   •   21:31

Dar tu , Dle D. Zamfir nu te ai săturat de limbajul urat , grotesc și mizerabil pe care îl ai tot timpul în aparițiile televizate?

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Personalități politice
Citește mai multe din Personalități politice
x close