Ministrul Oana Țoiu a declarat, în această seară, că România trebuie să ia în serios opțiunea alegerilor anticipate, în contextul în care avem, de peste 100 de zile, un Guvern interimar.
Ministrul USR de Externe, Oana Țoiu, nu pare să aibă o perspectivă despre viitoarea guvernare a României. În contextul actual, aceasta insistă asupra organizării alegerilor anticipate.
În urmă cu o zi, premierul interimar Ilie Bolojan susținea oportunitatea unui guvern tehnocrat de tranziție:
”Un guvern de tranziție, un guvern tehnocrat, care să asigure măsurile pe care România trebuie să le pune în practică în perioada următoare. Mai avem o fereastră care nu poate fi mai mare de șase luni de zile, maxim un an de zile, în care guvernul României, cel care va fi, Parlamentul, mai pot lua măsuri de consolidare fiscală”.
USR vrea tot mai mult alegeri anticipate
Întrebată despre viitorul guvernării în România, Oana Țoiu a răspuns, la B1TV, că ”România are nevoie de un guvern deplin, cu puteri depline, dar și de un guvern care să asigure o coerență a deciziilor până în alegeri- dacă mă întrebați care este perspectiva mea și perspectiva USR. De altfel, noi am spus că dacă nu poate fi realizată o majoritate stabilă, coerentă, alegerile anticipate sunt un instrument legitim constituțional”.
Ulterior în emisiune, revenind asupra subiectului, realizatoarea emisiunii a întrebat-o pe Oana Țoiu pe cine ar vedea, totuși, în cărți pentru viitorul Guvern. Aceasta i-a răspuns, insistând pe ideea alegerilor anticipate: ”Suntem de mai bine de 100 de zile în acest format interimar și eu cred că reușim zilnic, oricât de dificilă ar fi situația, să ne îndeplinim cu responsabilitate, atât cât este posibil, munca și mandatul pe care-l avem, dar ne dorim un guvern cu puteri depline pentru România.
Cred și credem că a fost o mare greșeală și o trădare a intereselor României moțiunea de cenzură care a dus la picarea unui guvern cu puteri depline fără să existe o soluție clară de majoritate care să poată înlocui Guvernul. (...) Trebuie să-ți folosești puterea cu responsabilitate. (...)
Mai ales acum, după 100 de zile de guvern interimar, cred că trebuie luată serios în considerare opțiunea alegerilor anticipate”.
Sorin Grindeanu, președintele PSD, afirma că a semnat acorduri parlamentare cu două partide și că este aproape să pună pe masa președintelui Nicușor Dan majoritatea parlamentară cerută în vederea formării unui nou Guvern. Inițial, el a vorbit despre jumătatea lunii august în acest sens, dar, după 15 august, a afirmat că a fost optimist, înaintând varianta septembrie 2026.
Declanșarea alegerilor anticipate în România: cum se poate face
În România, declanșarea alegerilor anticipate este un proces complex, reglementat prin articolul 89 din Constituția României, care se referă la ”dizolvarea Parlamentului”:
”(1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
(2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.
(3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă”.

