Nicușor Dan a vizitat în campania electorală din 2025 patiseria lui Nea Mihai din Piața Amzei și a gustat o merdenea. La mai bine de un an distanță, scandalul provocat de Edmond Niculușcă prin criticile la adresa clienților patiseriei readuce în atenție celebra merdenea din Amzei.
Scandalul provocat de Edmond Niculușcă prin criticarea clienților patiseriei lui Nea Mihai din Piața Amzei, care funcționează neîncetat din 1985, aduce aminte de un moment din urmă cu mai bine de un an. În campania electorală din 2025, actualul președinte a avut o acțiune în Piața Amzei, acolo unde bucureștenii stau la coadă pentru a mânca cele mai bune merdenele.
„Merdenele din Amzei! N-am mai putut rămâne la coadă ca să vă găsim pe dumneavoastră, așa că...“, a spus Nicușor Dan înainte de a lua o îmbucătură dintr-o merdenea de la Nea Mihai, după care a confirmat din cap că merdeneaua e gustoasă.
Patiseria funcționează într-o clădire istorică din 1912 de pe Strada Piața Amzei. Povestea celebrei patiserii a început în momentul în care brutarul originar al patiseriei, Nenea Mihai, s-a mutat la București alături de familia sa.
@kingnicusordanfanpage Merdenele din Amzei #presedinte #nicusordan #nicusor #piataamzei #merdenea ♬ sunet original - Khana
Edmond Niculușcă și-a cerut iertare
În urma sutelor de reacții negative pe care le-a primit după clipul în care i-a iritat pe clienții lui Nea Mihai, Edmond Niculușcă a revenit cu o nouă postare în care și-a cerut iertare
„ Ar fi trebuit să fie un episod despre gurmanzi. În forma publicată, a rănit oameni, amintiri și cel mai cunoscut vecin din Piața Amzei, iar pentru asta îmi asum greșeala în totalitate.
Temperamentul meu impulsiv m-a făcut să greșesc teribil și regret că am înțeles impactul cuvintelor mele atât de târziu. Nea Mihai e un simbol al pieței. Vorbesc de mult despre gastronomia franceză, dar am greșit așezând-o în opoziție cu o tradiție și cu un om al locului. Nea Mihai, vă cer iertare!
Știu că greșeala mea a lovit și în La Mița Biciclista, în colegii mei, în oamenii care construiesc locul ăsta zi de zi și care nu au nicio vină. Îmi cer iertare tuturor celor pe care i-am rănit! Am de reflectat după momentul ăsta și o voi face“, a spus Edmond Niculușcă.
În urma scandalului provocat de co-fondatorul La Mița Biciclista, internauții au anunțat în ultimele ore chiar și un protest spontan, evident cu merdenele.

