Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, ar putea ajunge ministru al Energiei în viitorul Guvern, dacă premier va fi Sorin Grindeanu. Întrebat dacă PSD l-ar putea porpune pentru acest portofoliu, liderul sentorilor social-democrați nu a exclus posibilitatea și a precizat că decizia va aparține partidului. Declarația a fost făcută la interviurile DC NEWS și vine în contextul crizei energetice din România și al controverselor privind deciziile luate în sectorul energiei.
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a vorbit la interviurile DC NEWS despre criza energetică prin care trece România după închiderea completă a centralei nucleare de la Cernavodă, despre deciziile "greșite" care au fost luate de-a lungul timpului care ne-au adus în această situație, dar și despre posibilitatea ca, în viitorul Guvern, să fie numit ministru al Energiei.
El a fost întrebat despre posibilitatea preluării acestui potrofoliu, după ce declarase în cadrul aceluiași interviu că cel mai probabil vom avea un nou Executiv la începutul lui septembrie, iar premierul desemnat de președintele Nicușor Dan după noi negocieri cu partidele ar putea fi Sorin Grindeanu, președintele PSD. În acest context, analistul politic Bogdan Chirieac l-a întrebat pe Zamfir dacă PSD îl va numi pe el ministru al Energiei. Liderul senatorilor PSD nu a exclus această posibilitate și a spus că decizia va fi a partidului.
"Hai să vă văd și cu Guvernul Grindeanu. Vă pun ăștia ministru al Energiei?", l-a întrebat Bogdan Chirieac pe Daniel Zamfir.
"Asta va decide partidul", a spus liderul senatorilor PSD.
Daniel Zamfir: Închiderea termocentralelor pe cărbune, "o prostie cât casa"
Apoi, Bogdan Chirieac a adus aminte despre decizia închiderii termocentralelor pe cărbune, numită de Zamfir "o prostie cât casa".
"Liberalizarea pieței de energie, eu sunt de acord cu asta. Închiderea termocentralelor pe cărbune... dar nu a avut nimeni minte în cap să promoveze stocarea, apropo de miniștrii de Energie", a subliniat apoi Bogdan Chirieac.
"A fost o prostie cât casa ca tu să îți asumi în PNRR-ul ăsta.... Cine își asumă? Ghinea? Se pricepe Ghinea la energie? Ghinea cu Cîțu și bineînțeles în spate cu Popescu, au decis ei ca să închidem minele de cărbune și producția de energie, că intrăm într-un program de decarbonizare", a spus Daniel Zamfir.
PSD a blocat proiectele din energie? Zamfir: Propagandă ieftină
"Singura greșeală e că trebuiau date în folosință cele noi înainte de ale închide pe astea", a subliniat Bogdan Chirieac, iar Zamfir a confirmat: "Bineînțeles".
"Da, dar le-a blocat PSD-ul", a spus apoi Bogdan Chirieac.
"Propagandă ieftină...", a reacționat liderul senatorilor PSD.
"Cum ieftină, domnule? Ne costă milioane. Propaganda costă ochii din cap, nu mai vorbiți, că sunt ONG-uri care ne sponsorizează", a spus apoi Chirieac, făcând ironic referire la USR și la ONG-urile care de-a lungul timpului au blocat proiecte importante din energie.
"E adevărat. Și alte state. Au interese și ne vând nouă energie", a completat Zamfir.
"Lasă să aibă interes germanii aici. Ați vrea să aibă rușii?", a întrebat Bogdan Chirieac.
Liderul senatorilor PSD, acuzat de "zamfirism" pentru legea care permite construirea hidrocentralelor în ariile protejate
Daniel Zamfir este inițiatorul legii care permite construirea hidrocentralelor în ariile protejate. Senatorul a subliniat că după ce a venit cu această inițiativă a fost acuzat de "zamfirisme" de cei de la USR
"Vine un ONG care este finanțat de un alt stat care vinde energie României și care e ocupat de peștișorii din România și trebuie să blocăm noi orice proiect. Puteți să treceți cu tancul peste mine, eu nu voi renunța la asta. Pe ai dumneavoastră poate îi potoliți un pic, că s-au apucat să mă acuze că sunt "zamfirisme". Adică tot ce fac eu ca să deblochez aceste hidrocentrale sunt "zamfirisme".", a mai spus liderul senatorilor PSD.
"E un termen care vă face onoare", a apreciat Bogdan Chirieac.
"Sigur că îmi face onoare, tot ce vine de la dumneavoastră și mă atacă... Da, domnule, sunt "zamfirisme". Vreau să dezvolt hidrocentralele. Acesta e "zamfirism"? Pălărie mi-a botezat așa legea cu hidrocentralele, că sunt "zamfirisme", că sunt prostii, că nu mai produc alea. Spuneți-le așa: astea sunt gata în proporție de 90-95%. Aceste amenajări hidroenergetice, că ele așa se numesc, nu au rolul doar de a produce energie electrică", a mai spus Daniel Zamfir.
Detalii despre legea care permite construirea hidrocentralelor în ariile protejate
Reamintim în acest context că la mijlocul lunii august, după ce președintele Nicușor Dan a trimis legea care permite modificarea limitelor unor arii naturale protejate pentru continuarea unor proiecte hidroenergetice începute înainte de 2007 înapoi în Parlament, pentru reexaminare, Daniel Zamfir a anunțat că social-democrații vor respinge argumentele invocate de șeful statului și că vor încerca să adopte din nou proiectul, în regim de urgență, în prima sesiune parlamentară.
Proiectul acestui act normativ a fost inițiat în 2022. Deși inițial proiectul de lege a fost respins de Senat și a primit un punct de vedere negativ din partea Executivului, în octombrie 2025 Camera Deputaților l-a adoptat cu 262 de voturi "pentru" și 33 "împotrivă". Ulterior, președintele Nicușor Dan a atacat legea la Curtea Constituțională a României (CCR), iar în data de 24 iunie 2026, CCR i-a respins sesizarea, argumentând că aceasta respectă Constituţia în raport cu criticile formulate de șeful statului. Totuși, în data de 12 august, Nicușor Dan a trimis legea înapoi în Parlament, pentru reexaminare. Nicușor Dan are dreptul constituțional de a cere o singură dată Parlamentului reexaminarea unui act normativ.

