Poveste incredibilă spusă de părintele Cleopa

parintele-cleopa
parintele-cleopa

Părintele Cleopa Ilie a fost unul din cei mai mari duhovnici ai neamului românesc, o adevărată personalitate în toată lumea ortodoxă.

Ganduridinierusalim.com Redă una dintre poveştile sale cu tâlc:

Smerenia este o fapta bună pe care nu o poate avea dracul. Noi poştim, dar el nu mănâncă niciodată; noi ne ostenim, dar el nu stă degeaba; noi citim prin cărţi, dar el este teolog mare, ştie toată Scriptură pe de rost. Orice am face noi, face şi el. Una nu face el; nu se smereste, nu poate zice "iartă-mă"!

Am să va spun o istorioară sfânta din cartea Everghetinos. La o mănăstire de maici, o călugăriţă, săracă, era paraclisiera, în viaţă de obşte. Paraclisierul se duce la ora 11 (23) noaptea, că Utrenia se face la miezul nopţii, şi şcoală pe stareţă. Aşa am apucat şi noi. Când eram paraclisier, aveam un clopoţel în mâna şi un ciocan. Mă duceam şi băteam de trei ori în uşa şi ziceam: "Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!", iar cel din casă zicea: "Amin".

Sunăm clopoţelul şi plecăm la altul. Aşa era rânduiala şi aşa am apucat noi. Aşa era şi această călugăriţă. Ea, că să nu doarmă, ce făcea? Citea la Psaltire de cu seară şi până la Utrenie, şi când era ora 11(23) fugă la stareţă să ia blagoslovenie că să meargă să toace, să scoale maicile la rugăciune.

Diavolul avea mare ciudă pe ea, că-l ardea cu Psaltirea. Dar ea ani de zile s-a ostenit aşa. Şi ce s-a gândit diavolul să-i facă, că s-o ocărască stareţă şi maicile? Se ducea dracul noaptea şi-i trăgea clopotele. Dar nu le trăgea când trebuie. De abia adormeau maicile şi numai ce auzeai: "Bang, bang, bang...". O chema stareţă:

– Nebună, hai, dar de-abia au adormit maicile, de ce tragi clopotele?

Dar ea zicea:

– Iartă-mă, maică stareţă, că am greşit!

Ea nu ştia că-i dracul, credea că altă călugăriţă vrea să-i facă ei rău. Altă dată, de două ori le trăgea, şi de cu seară şi după miezul nopţii, după ce adormeau maicile. Numai la vreme nu le trăgea, că să tulbure pe călugăriţă care citea la Psaltire.

Dar ea ce-a făcut? "Mai, am să mă duc în clopotniţă! Tot nu dorm!" Şi a luat Psaltirea, o cruce în mâna şi nişte lumânări, că nu erau pe atunci becuri, că să citească în clopotniţă, să vadă care-i maică aceea, că de atâtea ori au pus-o la canon şi stareţă şi duhovnicii, că sună clopotele înainte de vreme.

Când s-a dus acolo, vine dracul. Pune un picior pe-un geam şi un picior pe celălalt şi se agaţă cu mâna de funie că să tragă clopotele. Dar ea, cum era cu crucea, când l-a văzut, a zis:

– În numele lui Iisus Hristos, stai! Să te lege puterea dumnezeirii!

– Văleu, roabă lui Dumnezeu, da-mi drumul, că nu mai vin niciodată!

– Nu. Stai!

– Da-mi drumul! Mă jur că nu mai vin la mănăstirea asta!

– Nu! Stai să vină maică stareţă şi maicile din consiliu, care de atâtea ori m-au pus la canon, că eu trag clopotele.

– Da-mi drumul, roabă lui Dumnezeu!

– Nu. Să te lege puterea lui Dumnezeu şi Sfânta Cruce! Stai aşa, cu mâna pe funie!

Şi ea săracă s-a dat jos din clopotniţă şi s-a dus la stareţă.

– Maică stareţă!

– Ce-i cu ţine?

– Hai să vezi cine trage clopotele, că de atâtea ori m-ai pus la canon!

Maică stareţă a luat câteva maici din consiliu şi s-a dus să vadă cine trage clopotele. Ea a crezut că este o maică care trage clopotele, că s-o supere. Când a ajuns şi l-a văzut:

– Văleu! Maică, alungă-l de aici! Vai de noi, murim de frică! Îi urat tare!

Şi, pe fugă, când a văzut că dracu-i clopotar!

– Nu! Lăsaţi-l! Nu poate să se ducă, că-i legat.

Dar el strigă:

– Daţi-mi drumul, roabele lui Dumnezeu, că nu mai vin la mănăstirea asta în veac!

– Nu! Stai aici să aduc tot soborul mănăstirii să-ţi ceri iertare de la maici, că ai tulburat toate maicile, când sunai clopotele înainte de vreme!

– Asta n-o pot face!

Ai văzut răutatea diavolului? "Asta n-o pot face". Ei aşa zic în iad: "Nu vom sluji Ţie! Nu vom sluji Ţie!" Tot împotriva lui Dumnezeu, căci au căzut din mândrie.

Şi au tras clopotele să se adune maicile.

– Mai, dracul în clopotniţă! Îl pune aceea să-şi ceară iertare.

Când îl vedeau, ţipau şi fugeau care într-o parte, care în altă.

– Zi, iartă-mă! îi spuneau maicile.

– Nu pot, că dacă zic mă fac înger!

– Asta vrem noi! Să vedem un drac că s-a făcut înger cum a fost înainte.

Vezi, dacă a căzut din mândrie, nu poate zice "iartă-mă". Aşa şi noi. Când vei vedea că cineva îţi cere iertare, şi tu, dacă nu zici: "Dumnezeu să te ierte!", eşti asemenea cu dracul care nu poate zice "iartă-mă". Sau dacă ai greşit ceva, şi nu ceri iertare, te asemeni cu el, că nu zici "iartă-mă". "Nu vreau să zic "iartă-mă"! Dar de ce? El este vinovat, nu eu!"

– Nu zic "iartă-mă"!

Atunci a zis călugăriţă:

– Uite ce-i! Dacă nu zici "iartă-mă", să ne cânţi o cântare, cum cântai tu când erai înger înainte.

– Dacă voi cânta, va topiţi că ceară.

– Nu ne temem!

– Şi ce cântare să cant?

– Cânta Trisaghionul: Sfinte Dumnezeule.

Când a început să cânte, plângea tot soborul mănăstirii. Cânta frumos tare. Dar ştii cum cânta? Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, şi gata. Până acolo! Miluieşte-ne, nu voia să zică.

– Zi "miluieşte-ne"!

– Nu pot, că dacă zic mă fac înger!

– Asta vrem noi! Cânta miluieşte-ne, că nu-ţi dau drumul. Aici te ţin legat şi mâine, să vină toate satele să te vadă aici clopotar! Puterea dumnezeirii să nu-ţi dea drumul, până nu zici miluieşte-ne.

Cânta frumos: Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte şi iar se oprea. Miluieşte-ne nu zicea.

– Zi miluieşte-ne!

– Nu pot!

– Să te ardă puterea Sfintei Cruci!

– Văleu! Daţi-mi drumul, că nu mai vin în veac aici! Am să spun la tot iadul ce-am păţit aici.

– Nu! Zi: "Miluieşte-ne pe noi"!

Când a văzut că-l arde puterea Sfintei Cruci, a cântat. Şi când a cântat miluieşte-ne pe noi, a strălucit că soarele şi a zburat la cer. S-a făcut înger. Şi atunci maicile au început a face metanii:

– Mulţumim Domnului că am văzut un drac care s-a făcut înger înapoi, că a zis miluieşte-ne pe noi!

De aceea, dacă cineva a greşit ceva, să zică imediat: "Iartă-mă, frate, că am greşit!"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel