Piața de smartphone-uri, zguduită de criză. Care sunt efectele șocante

Pandemia de coronavirus a determinat cea mai mare scădere trimestrială de la un an la celălalt pentru sectorul de smartphone-uri, se arată în analizele firmelor specializate.

Pandemia de coronavirus a determinat cea mai mare scădere trimestrială de la un an la celălalt pentru sectorul de smartphone-uri, se arată în analizele firmelor specializate, conform The Verge. Counterpoint Research și Canalys au identificat o scădere de 13% a livrărilor de telefoane inteligente la nivel mondial.

Este pentru prima oară când vânzările de telefoane inteligente au scăzut sub 300 de milioane din 2014. „Până la finalul trimestrului, atunci când Covid-19 a început să se răspândească în alte regiuni și au fost impuse tot felul de restricții, pendulul a început să treacă de la ofertă la cerere", arată analiza echipei Counterpoint.

Surpriză pe locul 4

Samsung, Huawei și Apple rămân cele mai prolifice companii, iar Apple a suferit cel mai puțin în T1 2020 față de T1 2019. În mod surprinzător, a patra companie din lume ca unități vândute este Xiaomi, cu peste 10% din piața globală.

„Cererea de noi dispozitive a fost distrusă", a transmis analistul Ben Stanton de la Canalys. „În februarie, când coronavirusul se afla în principal în China, vânzătorii erau îngrijorați despre cum să facă destule smartphone-uri pentru a face față cererii. Însă, în martie, situația s-a întors pe dos. Producția de telefoane inteligente și-a revenit, însă jumătate din glob a impus restricții, iar vânzările s-au prăbușit".

Oamenii mai cumpără doar dacă li se strică telefonul

„Din punct de vedere al clientului, mai puțin dacă înlocuiește un telefon stricat, acesta nu mai cumpără dispozitive", a transmis directorul asociat al Counterpoint, Tarun Pathak. „Consumatorii, în aceste vremuri incerte, mai degrabă se abțin să facă achiziții de acest gen. În acest fel, ciclul de reînnoire devine mai lung".

„Cele mai multe companii se așteaptă ca T2 să reprezinte cel mai mare impact al coronavirusului", a transmis Ben Staton. „Va testa rezistența industriei, iar unele companii, mai ales retailerii fizici, vor da faliment fără ajutor guvernamental".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel