Ofertă de rugăciune pentru un an mai bun: Revelion la Patriarhie

patriarh
patriarh

O slujbă de Te Deum va fi oficiată, la Catedrala patriarhală, în noaptea de 31 decembrie 2010 spre 1 ianuarie 2011, informează Agenţia de ştiri Basilica a Patriarhiei Române.

Potrivit părintelui arhim. Timotei Aioanei, mare ecclesiarh al Catedralei patriarhale şi exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, vineri, la ora 16.00, la Catedrala patriarhală va fi săvârşită Slujba Vecerniei şi a Litiei pentru sărbătoarea Tăierii împrejur cea după trup a Domnului şi a Sfântului Vasile cel Mare. De asemenea, aproape de miezul nopţii, la ora 23.30, va fi săvârşit Acatistul Mântuitorul Iisus Hristos şi o rugăciune de mulţumire. „La trecerea într-un an nou civil se cuvine să-i cerem lui Dumnezeu ajutor şi binecuvântare pentru anul care va începe şi de asemenea să-i mulţumim pentru darurile bogate care le-a revărsat asupra noastră în anul care se încheie”, afirmă arhim. Timotei Aioanei. În toate bisericile Patriarhiei Române vor fi oficiate, la cumpăna dintre ani, slujbe speciale, perpetuând astfel o tradiţie ca la trecerea în noul an ierarhii şi preoţii să înalţe rugăciuni de mulţumire pentru anul care a trecut, dar şi de cerere pentru anul care urmează.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel