Nuami Dinescu, mesaj pentru Cristina Topescu: Nu ţi-ar fi plăcut cum suntem azi. Ne suntem tare străini, aici lumea e întoarsă pe dos

Foto: Facebook Nuami Dinescu
Foto: Facebook Nuami Dinescu

Nuami Dinescu a scris un mesaj sfâșietor la doi ani de la moartea Cristinei Țopescu.

Cristina Țopescu a murit în decembrie 2019, la vârsta de 59 ani. Jurnalista a fost găsită decedată abia în luna ianuarie 2020, în locuința sa din Otopeni, după ce o vecină a chemat Poliția pentru că nu o mai văzuse de trei săptămâni.

S-a aflat în acel moment că jurnalista murise înainte de Anul Nou şi lângă ea în toată această perioadă au fost doar cei şase câini ai ei.

Fiind o mare iubitoare de animale ale străzii, Cristina Ţopescu s-a împrietenit cu oamenii care ajută sufletele abandonate, iar o astfel de prietenie a legat și cu Nuami Dinescu, care a scris un mesaj răvăşitor la doi ani de la moartea jurnalistei. 

Nuami Dinescu, mesaj sfâșietor la doi ani de la moartea Cristieni Țopescu

"Au trecut deja doi ani de când Cristina e un colţ de stea ori un fir de iarbă în Univers. Sunt convinsă că Dumnezeu are măsurile Lui dumnezeieşti cu care ne cântăreşte viaţa şi ştie ce am făcut cu talanţii pe care ni i-a dat.

Cristina a avut mulţi talanţi pe care i-a investit, cu care a salvat vieţi, cu care a ajutat oameni, copii, copiii necăjiţi despre care îmi spunea îndurerată mereu că-s asemeni câinilor fără stăpani, fără nicio şansă, dacă nu se străduieşte nimeni să-i scoată din mediile nocive, din sărăcie şi din neşansă. Obişnuim să spunem că un om trăieşte atâta vreme cât vorbim despre el, cât nu-l uităm.

Cristina e şi va fi mereu în viaţa mea şi în gândurile mele şi, uneori, îmi vine să pun mâna pe telefon să o sun şi să-i povestesc câte ceva care ar bucura-o, că tare mult s-a zbătut Cristina pentru mine.

Nimanui nu i-a păsat de mine cum i-a păsat Cristinei. Nimănui. Nimeni nu s-a zbătut pentru mine cum a făcut-o ea. Nimeni. Cum aş putea să uit? Cum? Cum să uit discuţiile noastre de ore întregi, după care parcă ni se întrezărea un fir de lumină? Cum să uit câtă încredere avea ea în mine? Cum să uit cu câtă milă se uita la câinele meu cu trei picioare, la Fifi, care nu mai era deloc aşa tinerel şi abia mergea? Mila şi lacrimile ei când vedea durerea şi neputinţa, strădania ei, lupta ei, ocara îndurată adesea pentru slăbiciunea ei faţă de cei fără glas, toate astea, cred, i le le-a pus Dumnezeu pe cântarul Lui şi, dacă e un colţ de Rai undeva, eu sper ca El să-i fi găsit şi ei un loc.

"Dragă Cristina, să ştii tu ca pe aici lumea e cam întoarsă pe dos şi o sa treacă multă vreme, probabil, până om putea să ne regăsim un numitor comun. Ne suntem tare străini unii, altora, ţie nu ţi-ar fi plăcut cum suntem azi"

Îmi vine să o sun de câte ori sunt la Mona la adapost (n.r adăpost pentru căţeii fără stăpân) pentru că a rămas acolo o căţeluşă pe care a scos-o Mona când a rugat-o Cristina şi, evident, căţeluşa îi poartă numele. Îmi vin să o sun să-i povestesc ce fac când filmez de la 8 dimineaţa, să vorbim despre proiectul ei cu câinii salvatori... Realizez, însă, brusc, că nu am cum să o sun şi parcă îmi ia din nou sufletul foc când mă gândesc la capătul drumului ei în viaţa asta. Şi focul stă acolo aprins câteva zile, până ne îndepărtăm de ziua asta şi cu încă o zi, încă o zi... se mai domoleşte, apoi, fără să uit, că omului i-a dat Dumnezeu, uneori, un strop de putere să supravieţuiască. 

Atâtea pierderi în doi ani, atâtea pierderi, atâtea bucăţi din inimă s-au rupt...

Dragă Cristina, uite, să ştii tu ca pe aicea lumea e cam întoarsă pe dos şi o sa treacă multă vreme, probabil, până om putea să ne regăsim un numitor comun. Cine mai ştie?  Ne suntem tare străini unii, altora, ţie nu ţi-ar fi plăcut cum suntem azi, tu mereu căutai să aplanezi conflicte, tu aveai răbdare şi bunătate să vorbeşti şi să-i îmblânzeşti şi pe cei care vorbeau cu uşurinţă despre lucruri grele şi dureroase pentru tine.

Nu știu unde îți odihnește trupul tău care a ars în viată exact, ca și în moarte, ca o stea întoarsă prea mult spre lumină, însă sufletului tău bun aş vrea să-i spun că ne dor de tine, că mult bine ai mai fi făcut, deşi ţie ţi se părea că nu e mare lucru, că tot ce ai putut să faci, ai făcut şi a rămas bine facut.  Să te odihneşti în pace, Cristina, suflet rar! Mulţumesc, domnule Andrei Partoş, pentru aceste fotografii. I-am scris când a plecat o scrisoare", a scris Nuami Dinescu, pe pagina de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel