Mirela Vasadi, regrete la finalul lui 2022: „Alegerile greșite pe care le-am făcut, timp prețios irosit fără rost, niște suferințe inutile”

Mirela Vasadi
Mirela Vasadi

Mirela Vasadi, realizatoarea emisiunii de psihologie „Arta fericirii”, de la Euronews, vorbește, în exclusivitate pentru Spectacola, despre bucuria cu care întâmpină sărbătorile de iarnă, regretele de la final de an, dar și dorințele cu care intră în noul an. 

 

Mirela Vasadi intrat în lumea televiziunii ca prezentatoare de știri, urmând, iar de o bună perioadă este gazda unei emisiuni despre psihologie, autocunoaștere și psihoterapie: „Arta Fericii“.

SPECTACOLA: Cum arătau Sărbătorile de iarnă în copilărie și ce tradiții ai păstrat și azi?

Mirela Vasadi: Sărbătorile copilăriei mele nu au fost comerciale. Primeam doar câteva cadouri, ce reușeau să mai găsească părinții mei în acea perioadă dificilă, începutul anilor '80. Eu și fratele meu ne bucuram mult pentru câteva portocale și banane. Iar bomboanele pentru brad le cumpăram din Ungaria (eu m-am născut în Oradea, iar atunci locuitorii de lângă graniță aveau dreptul la câteva ieșiri din țară pe an). Bomboanele acelea, frumos împachetate și gustoase, erau tare prețioase pentru noi în acele vremuri. Eu asociam Crăciunul cu pregătirea poeziilor și a colindelor; îmi plăcea mult să recit poezii, să cânt la chitară. Crăciunul copilăriei mele însemna vacanța la bunicii mei de la țară, într-un sat din Bihor. Mulți ani, când eram mică, mergeam cu copiii din sat să colindăm, era atâta bucurie să cântăm, să alergăm prin zăpadă, să intrăm în casele încălzite ale oamenilor, case învăluite în mirosul cozonacilor, să ne primim mica răsplată pentru efortul nostru. Și iar să alergăm prin zăpadă, bucuroși să anunțăm Nașterea Pruncului. Când am mai crescut și nu m-am mai dus la colindat, așteptam împreună cu bunicii mei colindătorii. Erau cele mai frumoase zile de iarnă.

VEDEȚI MAI MULT PE SPECTACOLA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel