Mihaela Rădulescu, pretenţii ca să apară la un show TV. Avion business class și brânză în cabină

Foto: Facebook / Pavel Bartoș
Foto: Facebook / Pavel Bartoș

Mihaela Rădulescu a făcut furori în noul sezon al unui show de televiziune. Pentru a semna contractul însă, vedeta a avut o serie de pretenții. 

Mihaela Rădulescu are pretenții de super star atunci când vine vorba de vreo apariție televizată. Vedeta a fost invitată recent să intre în rolul de detectiv în show-ul „Masked Singer” de la Pro TV, scrie ciao.ro. Pentru a semna un contract, Mihaela Rădulescu a avut însă o serie de pretenții care nu au fost deloc mici. 

Pe lângă un onorariu cu multe zerouri, aceasta a cerut avion business class, cel mai luxos apartament în care să stea și o limuzină cu șofer la dispoziție. De asemenea, a vrut o cabină separată de toată lumea și propria ei echipă de stiliști, atât pentru haine, cât și pentru make-up și păr.

Nu în ultimul rând, vedeta a cerut brânză în cabină, fructe precum ananas și fructe de pădure.

Toate acestea au fost asigurate pentru Mihaela Rădulescu timp de o lună, cât au durat filmările pentru emisiunea „Masked Singer” de la Pro TV.

Mihaela Rădulescu, momente dificile cu fiul ei

Mihaela Rădulescu este cea mai fericită mamă și nu ezită să spună asta din toată inima. Ayan, fiul ei, a împlinit 17 ani, iar vedeta a publicat un mesaj emoționant alături de fotografii împreună. 

Mihaela Rădulescu trăiește de mai bine de 5 ani la Monaco, iar fiul ei învață în SUA, motiv pentru care, în fiecare toamnă este nevoit să plece la studii.

Vedeta de la Pro TV recunoaște că deși mai e puțin până Ayan va împlini 18 ani, s-a obișnuit cu momentul în care fiul ei trebuie să plece iar la școală, dar și cu "golul" care rămâne în camera sa după plecarea lui. 

"Mă antrenez pentru plecarea lui de acasă. El a plecat deja la o altă școală, în America, și deja primul pas e făcut. Deja sunt obișnuită cu goliciunea din camera lui și din casă, dar vine în fiecare vacanță, mă duc destul de des și eu în vizită. Încet-încet mă pregătesc mai mult eu decât el de plecarea lui de acasă pentru că întotdeauna e mai greu pentru părinți, pentru ei e simplu și oricum sunt cuceriți de tot ce li se întâmplă. Mă antrenez, sunt pe drumul cel bun, reușesc să supraviețuiesc câteodată și o lună fără el, e foarte greu, dar încerc", a declarat Mihaela Rădulescu, pentru evz.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel