EXCLUSIV  Manevră în numele Elvirei Deatcu. Țeapă pe Facebook: Nu înțeleg de ce ar face cineva așa ceva

Facebook este o "lume" cu multe capcane. Acest lucru ni l-a demonstrat și Elvira Deatcu.

Actrița de la Teatrul Odeon are mai multe pagini de Facebook, dar pe niciuna dintre ele nu le administrează. Nu știe cine se află în spatele lor și de ce cineva s-ar da drept Elvira Deatcu.

"Am niște pagini pe Facebook. Nu știu cine le susține. Nu știu cine le alimentează. Nu înțeleg de ce ar face cineva așa ceva. Nu înțeleg de ce să se dea cineva drept Elvira Deatcu. Nu pot să cuprind cu mintea de ce ar face cineva așa ceva. Din fericire, pe acele pagini de Facebook sunt postate fotografii pe care le dădeam la presă pe vremea când lucram în televiziune. Nu sunt imagini atât de intime. Sunt fotografii de prin vacanțe sau spectacole. 

Greșeli gramaticale

Problema este că persoanele care admnistrează acele pagini scriu incorect gramatical. Aceasta este o mare suferință pentru mine. Erau momente când rugam alte prietene să intre și să vadă și mă îngrozeam că cei care se dădeau drept mine scriau 'v-ați' într-un cuvânt. Aveam suferințe mari. Plus că uneori, am înțeles că iau atitudine. Comentează, sub numele meu, spectacole, filme, regizori, dar nu este opinia mea. Până acum nu am avut surprize neplăcute, să mă tragă cineva de mânecă, să îmi reproșeze ceva pentru vreo postare. Pur și simplu nu am vrut să am Facebook. Am zis că intru într-un malaxor pe care nu voi putea să-l gestionez. M-am ferit. Nu știu de ce. Multă vreme, prietenii au râs de mine. Au considerat că este greșit ce fac pentru că așa pot promova spectacole", a zis Elvira Deatcu la interviurile DC News.

Iată răspunsul:

Youtube video image

VEZI INTERVIUL INTEGRAL

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel