Maia Morgenstern, despre negocierile cu Antena 1 pentru "Sacrificiul": Să ne judece!

Maia Morgenstern a vorbit despre negocierile cu Ruxandra Ion, înainte de a accepta propunerea de a juca în serialul "Sacrificiul", de la Antena 1.

În aceastã toamnã, Maia Morgenstern o interpreteazã pe Eva, în cadrul celui mai nou proiect produs de Ruxandra Ion şi difuzat de Antena 1, Sacrificiul, ce va avea marea premierã miercuri, 11 septembrie, respectiv joi, 12 septembrie, de la 20:00. Îndrãgita actriţã a primit propunerea de a juca în noul serial chiar în timpul filmãrilor de la Fructul Oprit.

"A fost o continuare firească. În mijlocul filmărilor de la "Fructul Oprit", doamna Ruxandra Ion în primul rând mi-a propus, am convenit de comun acord, să ne vorbim cu "tu". Acela a fost un prag important, expresia încrederii și a respectului reciproc și a felului exceptional în care lucrăm, comunicăm, creăm, bucurându-mă de o încredere totală şi apreciind la rândul meu un profesionalism excepțional, un mod serios și profesionist de a aborda modul de filmare, ziua de filmare, lucrul, dar și creativitatea. Creativitatea îmi este încurajată!", povesteşte Maia Morgenstern.

Aceasta îşi aminteşte cu emoţie momentul în care a acceptat sã o joace pe Eva în Sacrificiul: „Cu respect, cu prietenie, cu drag, mi-a propus să continuăm colaborarea, să creăm împreună. A fost un DA absolut firesc, expresia încrederii și a prețuirii și a conștienței faptului că putem crea împreună povești frumoase ce se vor adresa spectatorilor fideli. Totodatã încercãm să câștigăm inimile, sufletele cât mai multor oameni, care să ne urmărească poveștile, să ne judece, pentru că și gândirea critică nu face rău!", a mai completat actriţa.

Pe Maia Morgenstern în rolul Evei telespectatorii o vor putea descoperi în această toamnă în Sacrificiul, noul proiect pe care Ruxandra Ion îl produce pentru Antena 1. Serialul este o saga de familie, cu un scenariu original 100%, bazat pe fapte reale declarate istoric, dar şi pe fapte reale povestite de cunoscuţi. Producţia va intercala trei poveşti extraordinare, a trei familii din medii diferite. Filmările sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii spectaculoase din Bucureşti şi din împrejurimi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel