Liviu Vârciu a decis să îşi cumpere un cal la filmările pentru noile ident-uri Antena 1

În această vară, vedetele Antenei 1 s-au reunit pe platourile de filmare, unde vreme de trei zile au înregistrat noile ident-uri ale staţiei. Odată cu mesajul toamnei „Mereu cu tine”, noua grilă de toamnă a staţiei a fost marcată şi de trecerea la o nouă grafică, ce a fost integrată şi în noile ident-uri. 

La filmările pentru noile ident-uri, Liviu Vârciu a reîntâlnit un vechi „prieten”: “M-am bucurat mult că am văzut din nou acest căluț minunat, pe care l-am întâlnit pentru prima dată la filmările pentru “Ham Talent”, povesteşte artistul despre partenerul său de filmare. „Eu sunt un mare iubitor de animale, iar el m-a simțit că sunt un om cu suflet bun, așa că ne-am înțeles foarte bine. Căluțul a fost foarte cuminte și blând, mi-a dat un pupic, i-am dat și eu lui un pupic... A fost, zic eu, o întâlnire foarte emoționantă. Mie îmi plac foarte mult căluții, i-am îndrăgit încă din copilărie... Acum câteva luni, când am filmat cu nea Mărin în Maramureș, chiar mi-am exprimat dorința să iau acasă un mânz care urma să se nască. M-am gândit apoi mai bine și mi-am dat seama că nu am condițiile necesare să-i asigur spațiul de care ar avea nevoie. Nu am renunțat însă la idee și sper ca, la un moment dat, să am și eu propriul căluț”, spune Liviu Vârciu.

Şi pentru prezentatoarea Observatorului 13 şi a Observatorul 16, Mihaela Călin, această filmare a presupus interacţiune cu un câine, mai exact un câine poliţist: „de multe ori am prezentat ştiri despre ei, dar nu ajunsesem să cunosc niciunul. Electra m-a cucerit. Ca o adevărată vedetă, a trebuit întâi să înţeleagă ce are de făcut, iar după două duble era deja familiarizată cu tot, astfel că la final ne-a făcut ea treaba foarte uşoară. Şi, aşa cum şi eu am avut alături mulţi colegi care m-au ajutat cu machiajul, cu ţinutele şi cu indicaţiile de platou, tot aşa şi Electra a venit însoţită de antrenorul ei personal, care i-a fost mereu alături”, a declarat Mihaela Călin.

În această toamnă, telespectatorii devin vedete în noua identitate a stației, fiind protagoniștii noilor execuții alături de cele mai mari staruri Antena 1.  

[citeste si]

             

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel