Lindsay Lohan are priorităţi clare: mai întâi Playboy şi apoi la închisoare

Lindsay Lohan trebuie să se întoarcă la închisoare pentru încă 30 de zile de pedeapsă, dar nu imediat pentru că trebuie să aibă grijă şi de cariera sa, condiţii în care a reuşit să obţină o amânare de o săptămână pentru a-şi putea duce la bun sfârşit şedinţele foto pentru un pictorial în Playboy, conform starpulse.com.

lindsay-lohanDupă ce marţi a fost condamnată la executarea a încă 30 de zile de închisoare pentru încălcări repetate ale condiţiilor de eliberare, instanţa a ţinut totuşi cont de solicitarea vedetei de a putea să-şi termine şedinţele foto pentru revista Playboy.

Avocatul lui Lindsay Lohan, Shawn Chapman Holley, i-a solicitat judecătorului Stephanie Sautner o săptămână în plus de libertate pentru actriţă, astfel încât aceasta să poată respecta contractul în valoare de 1 milion de dolari semnat cu Playboy. Astfel, actriţa este aşteptată la centrul de detenţie până, cel târziu, la 9 noiembrie.

Jayde Nicole, fostă Playmate of the Year, a comentat nu fără ranchiună, pe marginea contractului pantagruelic obţinut de Lindsay din partea Playboy, susţinând că pentru o astfel de sumă pozele actriţei ar trebui să fie extrem de explicite.

"Dacă primeşte un milion de dolari atunci aş vrea să văd chestii pe care nu le-am mai văzut niciodată într-un pictorial Playboy", a comentat ea. Pictorialul lui Lindsay Lohan urmează să fie publicat în numărul pe luna ianuarie al revistei Playboy.

Citeşte şi:

Justiţia a revocat eliberarea condiţionată a actriţei Lindsay Lohan

Lindsay Lohan şochează cu o fotografie în care apare plină de sânge

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel